„Cât lipsește ‘Costică’, delegările vor fi făcute de Marcel Lică și Dan Petrescu”
Nicolae Grigorescu, membru în CCA, a declarat, agenției MEDIAFAX, că delegările pentru partidele din etapa a XXV-a a Ligii I și din ligile inferioare le vor face Marcel Lică și Dan Petrescu, după ce președintele Gheorghe Constantin a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
"Eu sunt membru al Comisiei, dar nu am fost implicat în delegări. În momentul de față, delegările le fac vicepreședintele Marcel Lică și directorul general Dan Petrescu. Ei vor face delegările până se va lua altă măsură. Așteptăm să vedem ce se hotărăște la nivelul conducerii Federației. Ei și până acum erau implicați în delegări. Acum trăim un lucru care nu s-a întâmplat și Comisia trebuie totuși să meargă înainte și să-și desfășoare activitatea și să sperăm că se întoarce și Costică. O parte din delegări au fost făcute de domnul Constantin, la meciurile din Cupă. Iar pentru etapa de la finalul de săptămână le vor face Marcel Lică și Dan Petrescu", a explicat Grigorescu.
Oficialul CCA a menționat că nu a auzit ca directorul general al FRF, Ioan Lupescu, să facă din nou delegările în Liga I. "Nu am auzit varianta asta, ca Lupescu să facă din nou delegările. Dar Lupescu a mai făcut delegările și nu văd nimic rău în asta", a adăugat Grigorescu.
Instanța Tribunalului Argeș a hotărât, marți, arestarea preventivă pentru 29 de zile, a finanțatorului clubului de fotbal FC Argeș, Cornel Penescu, a președintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a lui Liviu Făcăleață, director general al PIC, și a lui Cristian Libertatu, fost director al OJPC Argeș.