„Cât timp e Gigi la echipă,** nu mai calc în Ghencea nici ca spectator!”
Gheorghe Hagi a declarat că este greu să reziști la Steaua ca antrenor, deoarece este o presiune "enormă", comentând astfel plecarea lui Marius Lăcătuș de la gruparea din Bulevardul Ghencea. Fostul tehnician al echipei roș-albastre crede că la Steaua este nevoie de un antrenor cu personalitate, care să nu fie sunjugat patronului.
"E foarte greu să construiești ceva dacă nu faci schimbări mari. Antrenorul are nevoie de încredere și autoritate, exact ca jucătorii. Nu mai sunt la Steaua și nu pot să vorbesc. Anumite lucruri însă se văd și așa. Acum un an și jumătate am spus că e foarte greu să faci performanță când iei autoritatea antrenorului și imaginea jucătorului. Jucătorii trebuie să aibă personalitate pentru a da ce e mai bun din ei. Când am plecat de la Steaua am tras un semnal de alarmă, eu știu cum se face sportul de înaltă performanță. E greu să reziști la Steaua, e o presiune enormă. Trebuie să fie un antrenor cu autoritate și jucători cu personalitate. E păcat pentru Steaua, singura care va pierde va fi echipa. Eu unul nu mai calc în Ghencea, cu Gigi la echipă, nici ca spectator!", a spus Hagi la Sport.ro.