Cât va câștiga Arlauskis. Argăseală a vrut să ofere detalii din contract, dar portarul a refuzat
- Giedrius Arlauskis a semnat un contract pe un an cu Steaua, timp în care roș-albaștrii doresc să vadă dacă goalkeeper-ul lituanian își va reveni cel puțin la forma de acum 4 ani, când a plecat de la Unirea Urziceni. Dacă va confirma la Steaua, atunci clubul îi poate prelungi cu încă un an angajamentul.
Arlauskis va câștiga la Steaua 150.000 de euro în primul an, față de 700.000 de dolari cât avea la Rubin Kazan, urmând ca salariul să crească cu 30% în al doilea an dacă va fi păstrat. El va primi și 80.000 de euro la semnătură, astfel că achiziționarea fotbalistului nu a dat vreo gaură în bugetul echipei. Președintele Valeriu Argăseală a vrut să clarifice astfel de amănunte și să facă publice sumele oferite lui Aralauskis pentru a nu creea invidie printre ceilalți jucători, mai ales printre cei doi portari rămași în lot, Cojocaru și Niță, care au salarii modeste (3.000 euro pe lună, respectiv 5.000 de euro pe lună). „Am vrut să ofer unele detalii din contract, dar Arlauskis n-a fost de acord pentru că sunt date confidențiale. În orice caz, țin să precizez că salariul său se încadrează în plafonul stabilit de patron și infirm speculațiile apărute după semnarea fotbalistului”, a spus Argăseală. În aceste condiții, Sânmărtean rămâne cel mai bine plătit fotbalist la Steaua, cu 30.000 de euro pe lună, fiind o excepție a patronului.
„Simțeam că Unirea va dispărea. De aia am și plecat”
Arlauskis nu a mai apărat de 4 ani, iar asta se simte și în declarațiile sale. „Nu mi s-a garantat postul de titular și nici nu am cerut asta. Voi munci să joc, îmi place acest lucru. Am nevoie de Steaua. Ceea ce mi s-a întâmplat în cei patru ani petrecuți în Rusia e ceva incredibil, dar cred că aș putea scrie o carte destul de stufoasă cu experiența dobândită acolo. A fost greu să rezist atâta timp să nu joc. E un nou început pentru mine. Mă simt încă puternic”, a spus portarul lituanian. Arlauskis a dezvăluit că simțea prăbușirea Unirii Urziceni. „Simțeam că lucrurile se duc într-o directive greșită și de aceea am și plecat de la Unirea. Am avut oferta de la Rubin, dar încă de atunci mi-aș fi dorit să ajung la Steaua pentru că e cel mai important club din România. Nu m-a mirat prea tare ce s-a întâmplat cu Unirea Urziceni, mă așteptam… Îmi pare rău că a dispărut”, a spus noua achiziție a Stelei.
De ce va evolua cu numărul 24 pe spate
Aralauskis a ales să poarte la Steaua numărul 24 pe tricou, un lucru destul de neobișnuit pentru un portar. El a explicat că vrea să demonstreze că nu e vorba de ghinion în cariera lui. „Același număr l-am avut și la Rubin și am vrut să-l am și aici ca să arăt că nu contează ce număr porți pe spate, ci ceea ce poți face pe teren”, a declarat el. Lituanianul s-a și fotografiat cu noul său tricou, care face parte din noul echipament de joc pentru portari, unul de culoare mov. Deasupra numărului 24 și-a inscripționat „Arla” și nu „Miko”, așa cum avea la Unirea Urziceni.
Sampdoria a refuzat să-l cedeze pe Piovaccari la Steaua
Steaua se va reuni pe 13 iunie și singurele noutăți vor fi Arlauskis și fundașul stânga Alin Toșca. Aragăseală a declarat miercuri că nu mai urmăresc să aducă niciun jucător nou în perioada următoare și că discuțiile cu Sampdoria privind cedarea lui Piovaccari s-au finalizat marți seara, răspunsul italienilor fiind „Nu”. Steaua a renunțat și la Martin Bogatinov, al treilea portar în lotul echipei campioane în returul ediției trecute de campionat.
Vorbește perfect românește
Lituanianul și-a uimit audiența cu fluența cu care s-a exprimat într-o limbă română aproape perfectă. Întrebat cum a ajuns la o asemenea performanță, Arlauskis a povestit că ține în continuare legătura cu fostul său coleg de la Unirea Urziceni, portarul Daniel Tudor. Tototdată, a menționat și un masor din Republica Moldova, pe care l-a avut în perioada petrecută la Rubin Kazan, și cu care comunica numai în limba română.