Cătălin Anghel: „Astăzi am câștigat o bătălie, dar nu războiul”
Tehnicianul echipei Săgeata Năvodari, Cătălin Anghel, a declarat, sâmbătă, după victoria din meciul cu Oțelul Galați, scor 1-0, că sunt multe formații angrenate în lupta pentru evitarea retrogradării, astfel că gruparea sa a câștigat „o bătălie, dar nu războiul”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Îmi felicit echipa pentru că a crezut până la capăt în victorie. Astăzi am reușit să ne mobilizăm, iar dacă în alte meciuri am jucat mai bine dar nu am câștigat, astăzi am învins fiind mai pragmatici. Cred că Oțelul a fost echipa mai bună. Va fi o luptă grea, sunt multe echipe angrenate în lupta pentru evitarea retrogradării. Astăzi am câștigat o bătălie, dar nu războiul”, a spus Anghel.
De cealaltă parte, antrenorul formației Oțelul Galați, Ewald Lienen, consideră înfrângerea nemeritată: „Din păcate am repetat jocul pe care l-am făcut acasă cu Ceahlăul. Am dominat, dar nu am reușit să câștigăm. Am avut nouă sau zece ocazii, am jucat bine, însă nu am reușit să marcăm. O singură greșeală a fost de ajuns ca să pierdem nemeritat„.
Formația Oțelul Galați a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa Săgeata Năvodari, într-un meci din etapa a XXIX-a a Ligii I. Golul a fost marcat de Pană, în minutul 58.