Dinamo a fost învinsă, scor 3-2 (1-1), vineri, pe teren propriu, de echipa Viitorul Constanța, în etapa a XXXIII-a a Ligii I, rezultat în urma căruia constănțenii și-au asigurat matematic rămânerea în primul eșalon
Pentru Dinamo au marcat Dănciulescu ’16 și Alexe ’50, iar pentru Viitorul au înscris Lazăr ’11, Chițu ’62 și Bălașa ’89.
Cătălin Anghel era foarte fericit pentru munca realizată la echipă, Viitorul reușind să se salveze matematic de la retrogradare.
„Am reușit după o muncă foarte grea să ne salvăm de la retrogradare. Am devenit oficial mult mai maturi, am reușit o victorie care spune totul. Copiii s-au maturizat și au început să vină și rezultatele. Vom continua în același stil și în același concept. Trebuie să îmbunătățim totul pe viitor. Va fi foarte greu să-l păstrăm pe Chițu la echipă și sezonul viitor. Cred că poate face față la orice echipă.” a spus Cătălin Anghel la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER