Cătălin Straton a fost adus în mare grabă la FCSB după ce pandemia de COVID-19 a lovit zdravăn lotul echipei. Straton a semnat sâmbătă și duminică a fost titular în meciul de campionat cu FC Argeș.
A apărat grozav și și-a salvat echipa de la gol în două situații delicate. La interviurile de la finalul confruntării a vorbit prima oară despre plecarea de la Dinamo și a explicat clar că a fost dat afară.
„Această soluție a venit în momentul în care Dinamo m-a dat afară! Dacă ei nu mă dădeau afară, eu nu mai ajungeam aici. Nu am ce să-i reproșez lui Contra, e de domeniul trecutului. Sunt la Steaua acum, nu am nimic cu nimeni”, a declarat Cătălin Straton.
Portarul a fost nevoit să plece de la Dinamo pentru că se afla într-o situație delicată. Cosmin Contra a adus doi portari spanioli și i-a spus clar că nu mai are nevoie de el. În presă s-a speculat că Straton va avea parte de o primire ostilă din partea suporterilor roș-albaștrii, din cauza faptului că a jucat la Dinamo și la Rapid.
Noul jucător de la FCSB a fost sunat înaintea partide de liderul galeriei. Gheoghe Mustață i-a transmis un mesaj de încurajare, înaintea primului meci în tricoul roș-albastru. Straton a ținut să le mulțumească și susținătorilor formației din „Ștefan cel Mare.
„Le mulțumesc fanilor lui Dinamo pentru ce au făcut la echipă și ce au făcut pentru mine, pentru că mi-au plătit salarii bune. Am dus bani acasă familiei mele pe spatele lor, ca să zic așa. Îmi doresc să apăr cât mai bine, să fiu și lângă Vlad și să-l ajut cu ce se poate”, a mai spus portarul.
Pentru FCSB urmează joi meciul din turul trei al Europa League, cu Slovan Liberec. În campionat, echipa lui Toni Petrea a adunat nouă puncte în primele patru partide. Lider este CS Universitatea Craiova cu 12 puncte în patru partide.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER