Cătălin Straton, prima reacție după ce s-a aflat că Gigi Mulțescu va fi înlocuit cu Cosmin Contra. „Este un antrenor uriaș”. Ce spune dinamovistul de noii acționari ai echipei

Catalin Straton in meciul de fotbal dintre FC Viitorul si Dinamo Bucuresti, din cadrul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, luni 15 iulie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 8 poze

Este din nou furtună la Dinamo. Echipa din „Ștefan cel Mare” a remizat pe teren propriu cu Fc Hermannstadt, în prima etapă din nou sezon. Jo Santos și Sorescu au marcat golurile din această confruntare. În timpul partidei s-a aflat o veste senzațională. Cosmin Contra a semnat pe doi ani cu Dinamo.

Gigi Mulțescu abia a parafase un contract pe un an și i-a condus pe „câini” doar o etapă din noul sezon. A explicat că asta a fost înțelegerea și că le-a promis noilor acționari că se va retrage dacă vor găsi un antrenor. Jucătorii au fost foarte uimiți de informația publicată în exclusivitate de Prosport.

„Suntem alături de Gigi Mulțescu. A venit într-un moment greu, a avut rezultate, dacă reușeam să câștigăm astăzi nu se mai vorbea de schimbarea lui. Să nu fiu înțeles greșit… Contra este un antrenor uriaș, foarte bun, dar nu știu să vă spun mai mult. Nici nu știu când s-a terminat sezonul și când a început, din cauza pandemiei… glumind puțin.

Avem un patronat nou, am vrut să câștigăm, dar s-a terminat X. Am 30 de ani, nu știu cât o să mai joc. Pun mult suflet și nu le spun cu răutate ce le spun colegilor. La final ne strângem în brațe, iar acum mergem la Săftica prieteni. Cred că meritam să câștigăm, am jucat foarte bine în repriza a doua”, a declarat Cătălin Straton la Digi Sport

„Mi-am dorit mereu să vin la o echipă care are obiective. Am mare încredere în noul proiect”, a declarat Vlad Achim, după primul meci la Dinamo.

Jucătorii din „Ștefan cel Mare” au fost impresionați de gestul fanilor. I-au așteptat la stadion și i-au aplaudat, înaintea partidei, deși știau că nu au voie să intre pe „Arena Națională”.

„Cred că ar trebui să se dea drumul la suporteri, cu anumite reguli. Dacă nu le respectăm, închidem din nou stadioanele. Cred că oamenii au stat destul fără fotbal”, a mai spus Straton.

Publicat: 25 08. 2020, 00:17
Actualizat: 25 08. 2020, 00:21