Câți ani ia Gigi Becali?**

Prietenie-n sus, prietenie-n jos, îmi e ca un frate, bla, bla,
bla. Între Dumitru Dragomir și Gigi Becali, frăția a prins rădăcini
vârtoase și a înmugurit având doar suportul intereselor. Numai și
numai interese, nu taclale la table sau la un pocher, ca să mai
omoare timpul. Dacă Steaua lui Becali n-a mai fost cocoloșită la
Ligă și la comisii, chiar și atunci când erau în bătătura FRF,
atunci n-a mai fost cocoloșit nimeni. Când Dragomir îi dădea cu
zece mâini, lui Becali îi năștea oaia. Cele trei puncte care au
luat drumul Timișoarei au hodorogit căruța prieteniei.

De vineri încoace, potop de acuze, amenințări cu DNA, cu tribunalul
de la Lausanne, cu redeschiderea dosarului Valiza. „Un caz limpede
de corupție”, susține azi Dragomir. Ieri era exact pe dos. De ce nu
ne surprinde oare pirueta lui Dragomir?!

Dintre toate acuzele, multe scoase din lada cu vechituri din
pod, una bate la ochi. Cea de luare de mită. Becali nu părea
încolțit de îndoieli, era frământat doar de dilema dacă Dragomir
s-a îmbogățit cu până într-un milion sau peste. Nu și dacă plicul e
o fantezie născocită în cercuri fotbalistice. „O să aflu eu cât s-a
dat pentru cele trei puncte la masa verde”, promitea 007 din
Pipera. Până să-și pună Becali șepcuța de Sherlock Holmes, logic ar
fi să mute Dragomir.

Nu doar să se arate cătrănit de ce i-a ieșit pe gură prietenului de
până mai ieri. Alții doar au mai pișcat, au lansat acuze voit
străvezii, la două capete și s-au ales cu un munte de amenzi și
luni, ani adunați de suspendare. Iancu și Mititelu au pierdut
demult socoteala. După aceeași măsură, cât ar trebuie să ia acum
Becali?

Dacă nici acuzația de luare de mită nu mai e defăimătoare, atunci
nu mai e niciuna. Întrebarea e dacă Dragomir va accepta provocarea
și va muta o piesă sau va cere time-out, ca să-i mai treacă și
pandaliile celui care-l vrea descăpățânat de la Ligă.

Publicat: 11 04. 2010, 16:45
Actualizat: 11 04. 2010, 16:46