Câți bani au intrat acum în conturile lui Dinamo! Fanii au livrat o nouă tranșă pentru a achita salariile jucătorilor și a staff-ului lui Dusan Uhrin!
Peluza Cătălin Hîldan, prin programul socios Doar Dinamo București, a oferit clubului suma de 400.000 de lei cu ajutorul căreia s-au achitat salariile jucătorilor și a staff-ului tehnic pentru luna noiembrie, dar și a juniorilor pentru luna decembrie. Fanii au oferit acum încă 300.000 de lei, suma urmând a fi direcționată către aceleași surse.
„FC Dinamo București anunță prin intermediul site-ului oficial că în conturile clubului a intrat suma de 300.000 lei, provenită din fondurile suporterilor înscriși în Programul „Doar Dinamo București” (DDB).
Fondurile cu care suporterii au ajutat clubul au fost strânse prin intermediul www.programddb.ro, platforma fiind deschisă în continuare pentru înscrierea noilor membri DDB. După cum se cunoaște, în conturile Dinamo 1948 a mai intrat suma de 400.000 lei, la începutul lunii februarie, tot din fondurile fanilor înscriși în Programul DDB. Născută în 1948, povestea noastră mereu frumoasă continuă cu ajutorul DDB.
Mulțumim încă o dată pentru susținere tuturor suporterilor înscriși în Programul DDB!
Împreună salvăm Dinamo!”, se arată pe pagina de facebook a celor de la FC Dinamo.
Cum au fost direcționați cei 400.000 de lei oferiți inițial de către DDB. „Conducerea executivă Dinamo 1948 precizează prin intermediul site-ului oficial că în conturile clubului nostru a intrat suma de 400.000 lei, provenită din fondurile suporterilor înscriși în Programul „Doar Dinamo București” (DDB).
Cu ajutorul fanilor noștri au fost achitate salariile jucătorilor de la prima echipă (329.702 lei) și drepturile financiare ale staff-ului tehnic (56.048 lei), toate pentru luna noiembrie 2019, precum și salariile juniorilor dinamoviști (14.250 lei) pentru luna decembrie a anului trecut.
Preluarea acțiunilor clubului de către suporteri, într-un procent de 10%, reprezintă un moment fără precedent în fotbalul românesc.
Fondurile cu care suporterii au ajutat clubul au fost strânse prin intermediul www.programddb.ro, platforma fiind deschisă în continuare pentru înscrierea noilor membri DDB.
Un prim pas important pentru obținerea licenței a fost făcut.
Povestea noastră continuă cu ajutorul DDB!
Mulțumim încă o dată pentru susținere tuturor suporterilor înscriși în Programul DDB!”, se arăta recent pe siteul clubului Dinamo.