Cauza lui Rădoi, apărată din tabăra rivală. Dinu Gheorghe: „De ce să facem din el un caz special? Nu e capăt de țară dacă dă indicații de pe bancă”

Directorul general al FC Dinamo, Dinu Gheorghe, a declarat, miercuri, la finalul tragerii la sorți a programului Ligii I, că și-ar dori ca formația condusă de Mircea Rednic să fie favorită la câștigarea titlului de campioană în sezonul următor.

„Favorită la titlu mi-aș dori să fie Dinamo. Dar deocamdată nu aș vrea să spun cine e favorită. Sunt echipe care își doresc titlul, au și anunțat, ASA Târgu Mureș, Steaua, Astra probabil, pentru că văd că se întărește foarte bine… Așa că sunt echipe care se vor bate și anul ăsta, dar mai este loc și de surprize, zic eu”, a spus el.

Oficialul speră ca în sezonul următor Dinamo să întâlnească de patru ori Steaua. El a glumit spunând că nu e sigur acest lucru pentru că e posibil ca Steaua să nu se califice în play-off. „Până la meciul cu Steaua din etapa a V-a mai este, stai să începem campionatul, să ne facem echipă. Până atunci mai e mult de lucru. Să sperăm că vor fi mai multe meciuri cu Steaua. Ce, Steaua prinde play-off-ul sigur? Să sperăm că vor fi patru cu Steaua. O să vedem, jucăm, important e să ajungem în play-off, ăsta este obiectivul nostru pe termen scurt”, a adăugat Dinu Gheorghe.

Referitor la situația lui Mirel Rădoi, care nu are licență Pro și va sta pe banca de rezerve a Stelei din postura de director sportiv, Dinu Gheorghe a afirmat că nu este primul antrenor care ocolește în acest mod regulamentul. „Au fost foarte mulți care au stat pe bancă fără să aibă licență Pro, așa că de ce să facem din Rădoi un caz special? Să stea pe bancă, foarte bine, atâta timp cât regulamentul permite să ocolești puțin anumite paragrafe se întâmplă asta, nu avem ce face. Important pentru el este să facă performanță ca antrenor, dar nu e treaba mea. Așa că nu trebuie să facem un capăt de țară că Rădoi stă pe bancă și dă indicații la Steaua”, a precizat Dinu Gheorghe.

Prima etapă a ediției 2015-2016 a Ligii I va programa meciurile ASA Târgu Mureș – Dinamo București și Steaua București – Petrolul Ploiești, s-a stabilit, miercuri, în urma tragerii la sorți efectuată la sediul LPF.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 24 06. 2015, 16:55
Actualizat: 24 06. 2015, 16:56