CAZUL BRICHETA | Aminitirile îl răscolesc. Lovin își cere scuze fanilor echipei Rapid!
Într-un interviu acordar pentru DolceSport, Florin Lovin, mijlocașul care luna trecută a plecat de la Concordia după un conflict cu antrenorul Marius Baciu, a realizat pentru sursa citată o incursiune prin cariera sa.
Fostul jucător de la SC Bacău și Steaua a dezvoltat și Cazul Bricheta, din 2008, atunci când centralul Alexandru Deaconu, fost fotbalist la juniorii grupării din Ghencea, a oprit meciul și la insistențele mijlocașului defensiv, care conducea grupul fotbaliștilor de la Steaua. Lovit în cap de o brichetă aruncată de la Tribuna a II-a, arbitrul din București a pus punct jocului în minutul 73, iar Rapid a pierdut la masa verde, scor 0-3, primind totodată și mai multe penalități pe linie disciplinară și financiară.
„Asta face parte din trecutul meu, un lucru urât care s-a întâmplat, deși nu a ținut deloc de mine luarea acelei decizii. E adevărat, presiunea pe care am pus-o pe arbitru a avut un efect, dar dacă mă întrebați acum, le cer scuze suporterilor Rapidului și tuturor oamenilor. Un meci trebuie câștigat doar pe teren. Cel mai bine cred că era să se rejoace acel meci”, a spus Lovin pentru Dolce Sport. Episodul l-a urmărit toată cariera pe fotbalistul care a revenit anul trecut în România, Oțelul, de la gruparea austriacă, Mattersbug.
Luna trecută, Florin Lovin (33 de ani) a rupt contractul cu Concordia Chiajna după ce s-a simțit umilit de antrenorul Marius Baciu.
„Rezilierea contractului s-a realizat în 5 minute, deoarece eu am spus că nu mai am nicio pretenție financiară și atât cât domnul Baciu este antrenor, eu nu mai doresc să continui. Aș vrea să se înțeleagă clar că nu am fost dat afară de la Chiajna, a fost decizia mea 100% și nimeni nu o putea influența. Începând de luni sunt jucător liber de contract și pot semna cu orice echipă pentru campionatul viitor”, a spus fotbalistul într-un interviu acordat pentru ProSport.
103 partide a jucat Lovin pentru Steaua în perioada 2004-2009. Din Ghencea, închizătorul s-a transferat în Germania, la Munchen 1860