Cazul „Martac” se judecă azi la TAS. Cum se poate schimba clasamentul ediției trecute a Ligii 1

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne va judeca azi litigiul dintre Universitatea Cluj, Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal și clubul Concordia Chiajna, scrie Ziarul de Prahova.

Procesul are ca subiect legitimarea jucătorului Mădălin Martac, contestată de Concordia Chiajna, la meciul cu „U” Cluj din ediția trecută a Ligii 1, un verdict favorabil ilfovenilor având efecte în clasamentul sezonului trecut, unde Concordia ar putea urca până pe locul 10 al ierarhiei și, implict, ar primi mai mulți bani din drepturile TV.

Martac, aflat sub contract cu clubul prahovean Oțelul Larissa, fusese împrumutat la Corona Brașov, pentru un an, până în iunie 2014. Corona l-a făcut liber de contract, iarna trecută, jucătorului eliberându-i-se o hârtie, înregistrată de către Oțelul Larissa, prin patronul echipei, Adrian Teodorescu, prin care i se permitea să se antreneze cu „U” Cluj. Formația ardeleană l-a luat în cantonament în Antalya, apoi l-a legitimat, fără act de transfer de la gruparea prahoveană, iar după ce fotbalistul a fost contestat de Chiajna, „U” nu l-a mai folosit.

Miza: drepturile TV

Dacă TAS va da dreptate Concordiei și va menține decizia Comisiei de Recurs a FRF prin care legitimarea era considerată „neregulamentară”, atunci rezultatul din teren (scor 1-1) va fi modificat, în 3-0 pentru ilfoveni, care astfel vor urca două locuri în clasamentul ediției 2013-2014 și, implicit, vor primi mai mulți bani din drepturile TV cuvenite, suma în discuție fiind de peste 300.000 de euro! Nu vor fi „afectate” retrogradatele din sezonul trecut, Chiajna având o astfel de „experiență” acum mai bine de doi ani, când a rămas în Liga 1, în urma unui proces la același Tribunal de la Laussane.

La finalul sezonului trecut al Ligii 1, 2013-2014, Universitatea Cluj a încheiat campionatul pe locul 11, în timp ce Concordia Chiajna s-a clasat pe 14.

Publicat: 27 11. 2014, 14:00
Actualizat: 27 11. 2014, 14:01