Cazul „petarda”** Amendă de minim 30.000 de lei pentru „U” Cluj

După evenimentul din Gruia din octombrie 2009, la un meci cu
Poli, un alt club ardelean a fost implicat într-un caz cu o petardă
aruncată pe teren. Potrivit regulamentului, clujenii vor scăpa
numai cu o amendată între 30.000 la 80.000 de lei, deoarece acesta
nu l-a rănit pe Duarte.

„U” – Rapid a fost și un spectacol al galeriilor. Unul urât înainte
de meci când câțiva suporteri s-au bătut lângă stadion, dar unul
impresionant pe timpul partidei. Mai numeroși și împinși de la
spate de golurile din prima repriză, clujenii i-au acoperit pe cei
câte sute de giuleșteni veniți la meci.

La începutul reprizei secunde, galeria lui „U” a ales să
sărbătoarească printr-un mod neagreat de regulament. Câteva petarde
au căzut în teren, iar fumul puternic al fumigenelor a acoperit
tribuna. Una dintre ele a explodat chiar lângă Rui Duarte, care era
la marginea terenului. Arbitrul Balaj a oprit meciul și le-a cerut
oficialilor lui „U” să ia măsuri.

Walter a
discutat cu fanii

Chiar patronul Florian Walter s-a ridicat de pe bancă și a mers în
fața galeriei făcându-le semne să se oprească. Pentru câteva
momente galeria a fost redusă la tăcere, dar inițiativa
finanțatorului i-a și supărat pe câțiva dintre fani, care l-au
înjurat pe Florian Walter. Inițiativa lui a avut însă efect,
clujenii limitându-se la cântece și aplauze. Potrivit
regulamentului, clubul ardelean va fi amendat pentru că nu a
organizat cum trebuie meciul.

Ardelenii vor scoate din buzunar minim 30.000 de lei, amenda maximă
fiind 80.000 de lei. Suspendarea terenului s-ar fi luat în
considerare numai dacă Rui Duarte ar fi fost lovit și nu ar fi
putut să mai continue meciul.

Publicat: 31 07. 2011, 17:07
Actualizat: 31 07. 2011, 17:09