„Cazul Valiza” a fost închis, procurorii trec la „Valiza 2”? Becali: „Eu am fost șantajat”
„Cazul Valiza” nu se oprește pentru procurori odată cu condamnarea patronului stelist Gigi Becali, personajul principal al dosarului. Șeful din Ghencea a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu executare, președintele Teia Sponte – 2 ani cu suspendare, selecționerul Victor Pițurcă a luat un an cu suspendare, în timp ce Alina Ciul și Radu Marino, alte două persoane implicate, au primit 1 an și 6 luni cu suspendare.
Totuși, mai există un personaj care a fost anchetat de procurorii DNA, dar care nu a putut fi judecat din motive obiective. Fostul internațional Anton Doboș, aflat la conducerea clubului Universitatea Cluj în 2008, era persoana pe care șefii din Gruia ar fi contactat-o pentru a i se oferi mita, în vederea partidei pe care „șepcile” urmau s-o dispute cu CFR Cluj.
Doboș a fost audiat și el la DNA, însă ulterior a suferit un grav accident de mașină și a intrat în comă. După ce și-a revenit, acesta nu și-a mai amintit multe lucruri din trecutul său, iar procurorii i-au îngăduit acestuia să se recupereze.
În toamna anului trecut, însă, DNA a redeschis speța în ceea ce-l privește pe fostul fundaș al naționalei. Cauza a fost disjunsă din procesul inițial din cauza circumstanțelor speciale și intitulată Valiza 2, iar audierile au avut loc la Cluj.
Gigi Becali a fost chemat în luna noiembrie 2012 în calitate de martor și a făcut mai multe dezvăluiri în legătură cu ancheta.
„S-a disjuns din dosarul Valiza o speță de adevărată mită, eu fiind martor. Autorul este CFR Cluj. Cei care voiau să cumpere meciul – aia e mită, când cumperi un meci. Are probabil o legătură cu faptul că s-a schimbat conducerea DNA. Stai domne puțin, dacă tot e vorba de anticorupție, să anchetăm și corupția adevărată care s-a întâmplat la meciul Universitatea – CFR Cluj. Cred că despre asta vorbim. Mi-a spus procurorul că pe citație scrie martor și că s-a disjuns. Eu am spus atunci: de ce nu se anchetează din convorbirile telefonice? De acolo reiese că eu eram șantajat. O să vedem până la urmă despre ce e vorba.”.
De unde a știut Becali de blat și de ce nu anunțat DNA-ul
Becali a vorbit, de-a lungul timpului, despre suspiciunile care au planat la partida din ultima etapă, dintre „U” și CFR, încheiată cu victoria celor din Gruia, scor 1-0.
„Eu am vorbit la acea vreme cu mâna dreaptă a lui Doboș (fostul președinte al Universității Cluj), care mi-a spus: «Toată ziua mă sună Andone (fostul antrenor al CFR Cluj). Ce faci, vii?».„
Patronul Stelei a mai precizat că jucătorii de fotbal nu sunt obligați prin contract să câștige, astfel că nu există raport juridic și nu puteau fi trași la răspundere dacă făceau blat. Întrebat de procurorul DNA de ce nu a sesizat organele de anchetă și pe cele sportive dacă a avut informații cu un posibil blat la meciul „U” Cluj-CFR Cluj, Becali a arătat că informația „a venit fulgerător” și nu a avut timp pentru alte pregătiri în afară de a trimite, în încercarea de a-i convinge pe jucători să-și joace corect șansa, o sumă mai mare de bani decât cea despre care avea informații că va fi dată pentru blat.
Becali a mai arătat că nu a sesizat organele de anchetă pentru că „nu provine dintr-o familie de turnători” și, totodată, nici nu avea probe concrete.