Mijlocașul dinamovist Andrei Mărgăritescu și ceilalți șase reținuți în dosarul privind furtul unor mașini de lux, printre care și Alexandru Magherescu, patronul Clinicii Medicale „Doris”, au fost duși, marți seară, la Tribunalul București, care urmează să decidă dacă vor fi arestați preventiv. Surse judiciare au declarat că printre cei reținuți de procurori în acest caz este și Alexandru Magherescu, patronul Clinicii Medicale „Doris”, fostul proprietar al autoturismului Audi A8 care figura ca fiind furat în actele poliției, folosit de Andrei Mărgăritescu și de Cristi Munteanu.
Potrivit surselor citate, Magherescu este acuzat că i-a dat mașina Audi A8, în urmă cu aproximativ doi ani, fostului portar dinamovist Cristi Munteanu, pentru aproximativ 10.000 de euro. Ulterior, omul de afaceri a declarat mașina furată, pentru a încasa asigurarea pe ea. Surse judiciare au mai spus că, după ce a ținut o perioadă mașina Audi A8 luată de la Magherescu, Cristi Munteanu a reușit, cu complicitatea unora dintre inculpații din acest doar, să întocmească acte „în regulă” ale mașinii. La începutul anului 2011, Munteanu i-a vândut mașina colegului său de la Dinamo, Andrei Mărgăritescu.
Procurorii îi acuză pe Andrei Mărgăritescu și pe Cristi Muneanu că sunt „dobânditori de drept ai unei mașini furate”, despre care „aveau în mod clar cunoștință că face obiectul unei infracțiunui de furt”, au mai spus sursele judiciare
Cei doi nu sunt singurii sportivi ce au avut probleme cu justiția:
Sorin Ghionea: A fost implicat la începutul anului într-un caz similar, el fiind reținut de Poliție pentru a da declarații după ce s-a descoperit că mașina sa figura ca fiind furată
Florin Prunea: Este anchetat în cazul „Mită pentru arbitri” din cauza ingerințelor sale în procesul delegărilor de arbitri de pe vremea când se ocupa de relațiile internaționale la FRF
Lui Mihai Stoichiță i s-a furat mașina, un BMW X6, de către o bandă care se ocupă cu traficul de mașini
Valentin Toma: maseur la Dinamo și la lotul de tineret, Toma a fost arestat pentru implicarea sa într-un caz de trafic de droguri
Dănuț Lupu a fost implicat și el în furturi de mașini
Cazul „Valiza”: Victor Pițurcă, Gigel Coman, Călin Moldovan, Dorin Goga, Petru Budean, Zeno Bundea, Darius Silviu Mureșan, Claudiu Răducanu, Nemanja Jovanovici, George Șoltuz, Cristian Silvășan: implicați în celebrul caz „Valiza”
„Una e să tăinuiești o crimă, alta e așa… toți tăinuim câte ceva. Nu cred că Andrei știa că are de-a face cu această bandă de hoți de mașini. Indiferent că are o vină sau nu are o vină, este penibilă situația. Este un om care a câștigat niște bani, care a muncit pentru banii lui. Nu știu ce să spun, dar pentru el și pentru Dinamo, este neplăcut”, Victor Becali, agent FIFA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER