CCA a decis că Avram a greșit:** „Penalty la Ricardo și la Torje”

La finalul meciului cu Dinamo, steliștii au acuzat vehement
prestația arbitrului Marius Avram (foto, în stânga). Centralul
bucureștean era acuzat că nu a acordat un penalty roș-albaștrilor,
dar și că nu l-a eliminat pe N’Doye în startul meciului. La rândul
său, Dinamo a acuzat și ea neeliminarea lui Tătărușanu. Șefii CCA
au analizat ieri prestația centralului.

Primul Dinamo – Steaua din cariera lui Marius Avram a fost unul
cu probleme. Fiul președintelui CCA a avut mai multe faze
litigioase și, probabil din cauza presiunii, a făcut mai multe
greșeli importante. Deși la finalul partidei, steliștii au fost cei
mai vehemenți, dinamoviștii au și ei cel puțin două faze pe care
le‑ar putea contesta.

Prima
repriză, un calvar

Din punct de vedere al arbitrajului, meciul de duminică seară a
fost împărțit în două reprize total distincte: prima – de coșmar, a
doua – lejeră. Două penalty-uri acordate corect pentru Dinamo, încă
două faze în care cele două echipe au cerut aceeași pedeapsă, plus
două faze în care N’Doye și Tătărușanu ar fi trebuit eliminați.
Dificultatea fazelor pe care Avram jr a trebuit să le interpreteze
a fost mare, dar arbitrul a greșit în mai multe cazuri. Și în
ambele direcții!

CCA:
„A greșit”

Ieri, Comisia Centrală s-a întâlnit pentru a discuta fazele pe care
Marius Avram le-a avut de interpretat. După mai multe ore de
parlamentări, verdictul neoficial a fost următorul: „A greșit în
prima repriză de două ori. Prima dată când nu a dat penalty la
contactul dintre Torje și Latovlevici, iar a doua oară la duelul
Mărgăritescu – Ricardo”. Totuși, nu este sigur că verdictul dat
ieri se va materializa în suspendarea centralului.


„Trebuia acordat penalty la faultul lui Latovlevici la
Torje. La faza din finalul primei reprize trebuia acordat unul și
pentru Steaua”,
Ion Crăciunescu, fost președinte CCA


Publicat: 19 10. 2010, 02:10
Actualizat: 19 10. 2010, 02:10