Gheorghe Hagi, antrenorul echipei FC Viitorul, a declarat, luni, după victoria formației sale împotriva Concordiei Chiajna, scor 2-1, faptul că jucătorii săi au avut o evoluție ofensivă de calitate, cu multe ocazii de gol.
Aurelian Chițu (46′, 72′) pentru gazde și Marius Pena (90′) pentru oaspeți au marcat în meciul de la Ovidiu. În urma acestui rezultat, FC Viitorul ocupă locul 7 în clasament, cu 10 puncte, în timp ce Concordia se află pe poziția a 10-a, cu 7 puncte.
„Importante erau cele trei puncte. Veneam după o perioadă de pauză, știam că jucăm împotriva unui adversar care ia greu gol. Încercăm să arătăm ca anul trecut, mai avem mult de muncă. În general, sunt mulțumit, pentru că mă interesa rezultatul. Am produs mult fotbal în ultimii 30 de metri, am avut multe ocazii în fața porții. Cred că am fost inspirat la pauză, schimbând poziția lui Chițu cu cea a lui Iancu. În ultimii 30 de metri, ai nevoie de calitatea atacantului, cum s-a văzut azi. Cu reușitele astea, o să vină și un progres în privința atacului nostru.
Vom juca la Botoșani, e o echipă puternică, agresivă, cu un antrenor care le-a dat o mentalitate bună. Întotdeauna au fost meciuri bune cu FC Botoșani, să vedem câte goluri luăm și câte dăm”, a declarat Hagi la finalul partidei, pentru DigiSport.
Tehnicianul formației FC Viitorul a comentat și informația potrivit căreia Hagi este dispus să cedeze pachetul majoritar de acțiuni al clubului, la șapte ani după ce a început acest proiect. ProSport a anunțat în exclusivitate despre intenția lui Hagi de a vinde o parte din club.
„Nu am declarat eu că vreau să vând acțiuni din club. Fiecare își dorește să fie mai bine, totul e deschis, poate să vină oricine. E o societate pe acțiuni, mi se pare totul normal. Trebuie să facem următorul pas, din punct de vedere financiar. Dacă nu, rămânem cu buget mare la academie și mic la echipa mare. Fiecare își dorește să gasească parteneriate benefice, pentru a plăti salarii, să avem bani de achiziții, să creștem în valoare. Pentru performanță, depindem mereu de bani”, a precizat Hagi.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER