CFR Cluj a învins în deplasare, cu scorul de 2-0, pe Poli Iaşi, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii 1. A fost prima partidă a lui Edi Iordănescu în noul mandat la formația ardeleană.
Golurile au fost marcate de Ciprian Deac, în minutele 14 şi 78, a doua reușită fiind din penalti.
Vasile Miriuță, fost antrenor al celor de la CFR Cluj, și Cristi Dulca, ex-jucător al echipei din Gruia, au analizat prestația trupei campioane.
„Ca antrenor nu poţi să schimbi aşa mult după o zi pe alta. Lucrezi la mental, la atitudine. CFR, după părerea mea, are cei mai buni jucători din România, luaţi individual. Ştii cum e, când nu sunt rezultate găseşti orice scuze. Că nu aleargă Camora, că Deac nu e proaspăt.
CFR m-a surprins prin atitudinea pe care a avut-o, una care nu a fost în ultimele şapte partide. Putem spune că estetic a arătat mai bine, urcau fundaşii laterali, Soares cobora între fundaşii centrali. Aici e vorba şi de calitatea jucătorului, un Deac, un Djokovic. Să-i vedem cu Berna, Craiova şi FCSB! Au jucat cu Iaşi, o echipă inexistentă.
Eu nu am văzut măcar agresivitate din partea lui Poli Iaşi. Când adversarul e mai bun individual, atunci trebuie compensezi prin agresivitate. Din păcate, nu am văzut asta la Iaşi”,a declarat Vasile Miriuţă, la Look Sport.
„Nu poţi schimba în două antrenamente, nu poţi schimba într-o săptămână sau o lună un anumit stil. Probabil asta le-a cerut, să paseze, să urce mult cu fundaşii laterali, să nu mai paseze lung. Şi le-a ieşit! Apropo de Iaşi, nu am văzut dorinţa. Atitudinea vine şi din dorinţă”, a explicat și Cristi Dulca.
CFR venea după patru meciuri fără victorie în toate competiţiile, trei eşecuri (campionat, Europa League, Cupa României) şi o remiză (Europa League).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER