Vasile Miriuță a început să dezvăluie aspecte ale perioadei sale petrecute la Dinamo, care s-a terminat, din păcate pentru el și pentru club, cu prezența doar în play-out până la finalul sezonului. După ce a recunoscut că doarme mult mai bine seara și că se relaxează alături de familie, antrenorul i-a enumerat pe cei care l-au susținut și a afirmat că ar fi renunțat la post, chiar dacă ducea clubul în play-off.
„Tati” este convins că nu toți oficialii alb-roșii l-au susținut și a trecut la atac: „Sută la sută am fost sabotat din interior! Am fost sabotat de cei care nu m-au dorit. Dar, nu pot da acum nume. Singurul care m-a dorit a fost Ionuț Negoiță. De fapt sunt patru oameni cărora le-aș strânge mâna oricând pentru ajutorul dat: Dănciulescu, Dănuț Lupu, Bălănescu și nea Bigică (n.r. – Constantin Eftimescu)”, a spus Miriuță pentru DigiSport.
Într-un scenariu ipotetic în care Dinamo ar fi prins play-off, echipa tot ar fi rămas fără Miriuță, cel care se săturase problemele pe care le întâlnea chiar în interiorul clubului: „Cu mâna pe Biblie spun că aș fi plecat de la Dinamo și dacă ne calificam în play-off. Deși aveam o clauză în valoare de 50.000 de euro, aflați asta în premieră, mă duceam la domnul Negoiță și-i spuneam să nu-i mai plătesc banii să să mă lase să plec. Se adunaseră prea multe. Când n-ai susținere nu te poți lupta cu morile de vânt”
Miriuță a avut o replică și pentru Claudiu Niculescu, cel care a fost foarte aproape de Dinamo, în noiembrie 2017: „Claudiu Niculescu dacă își dorea să vină la Dinamo, probabil venea, înaintea mea. Ce, i-am săpat eu groapa lui Claudiu? Eu nu am cumetrii în fotbal, nu am nași, nu am fini. Eu unde am ajuns, am ajuns pe munca mea”, a adăugat fostul antrenor al lui Dinamo pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER