„Ce atmosferă incredibilă a fost pe Dinamo? **E diferență ca de la cer la pământ față de cea din Ghencea” CE PĂ‚RERE AI?

Steaua a fost surclasată în derby nu doar pe teren, ci și în
peluze (dinamoviștii au fost superiori, dar și din acest punct de
vedere partida a fost una mult mai săracă decât în anii precedenți,
când ambele galerii creau spectacol total). Fanii din Ștefan cel
Mare au câștigat duelul galeriilor, într-un fel normal dacă ne
gândim că rivalii au beneficiat de doar 600 de bilete,
iar liderii de la Nord au fost mai preocupați să facă
bișniță cu tichetele primite gratuit
decât să
pregătească o coregrafie decentă și să își încurajeze favoriții.
Dacă se ia în calcul faptul că Sudul, care prin mesajele
afișate de-a lungul timpului și-a atras respectul peluzelor
adverse, a lipsit, era normal ca bătălia să fie câștigată de
„câini”.

E DERBY, TOTUL ÎN CÂMP DE LUPTĂ‚ S-A TRANSFORMAT / VREM
TRIUMFUL ÎN TEREN CĂ‚-N PELUZĂ‚ E CÂȘTIGAT
„, a fost mesajul
central al coregrafiei lui Dinamo, ascultat „cu sfințenie” de Alexe
& co.

Totuși, Dorin Goian nu a rămas foarte impresionat de încurajările
primite de elevii lui Țălnar și spune că niciodată atmosfera din
Ștefan cel Mare nu se poate compara cu cea din Ghencea.

Am văzut multe declarații după meci că atmosfera
a fost incredibilă pe Dinamo, extraordinară. Am jucat și eu pe acel
stadion, la derby-uri. Pentru mine, ca jucător în teren, poate fi
stadionul plin ochi la Dinamo, nu mi se pare că, la 14.000 de
spectatori, e atmosferă să spui ‘Mamă!’ sau să-ți fie teamă. Mai
rău mi s-a părut când începeau la Galați suporterii să strige. Unde
a fost atmosfera incredibilă? Extraordinară? Cu tribunele departe
de gazon și 14.000 de oameni? Era ca într-o deplasare normală. Pe
Dinamo nu fac suporterii o atmosferă chiar așa. E diferență de la
cer la pământ între atmosfera de pe Ghencea și cea de pe
Dinamo.
„, a spus fostul ‘Ministru al apărării din Ghencea,
la gsptv.

S-a
bucurat pentru Gogu

Goian a fost dezamăgit total de jocul prestat de fosta sa echipă,
dar vede jumătatea plină a paharului. Fratele Lucian a jucat
titular și s-a achitat cu brio de sarcini: „L-am sunat după
meci și l-am felicitat, a făcut o partidă perfectă, după părerea
mea; aș putea să-i reproșez cartonașul galben luat în minutul 93,
acum e suspendat la Galați. A fost decisiv la primul gol, cu
devierea pentru Alexe. E singura persoană din cadrul clubului
Dinamo pentru care mă bucur. La final, am zis că e bine, măcar a
deviat el

Publicat: 20 03. 2010, 14:24
Actualizat: 20 03. 2010, 15:39