Ce creație? Heirupul e de succes! FCSB – CFR Cluj 2-0, după un meci cu ratări incredibile și un joc direct pe poartă. Echipa lui Reghe e lider provizoriu

Suprinzător pentru un meci în care fiecare se temea de atacul adversarului, cei doi antrenori au ales să joace direct, fără creație, fără să plimbe mingea, să paseze. Cu atât mai surprinzător cu cât Reghecampf și Miriuță știau că au de spart cele mai bune apărări din Liga 1. Rezultatul a fost evident, începutul de meci a fost agitat, rapid. Alibec pasează deștept printre, Ovidiu Popescu preia bine însă nu apucă să încerce finalizarea pentru că se fluieră de la margine. Ofsaid! Presiunea e un termen forțat, presiunea ar trebui să fie dată de îngrămădirea apărării printr-un mijloc agresiv, ofensiv. Însă nu e cazul, ambele echipe fac portarii să transpire din maximum 5 pase. Luft Boldrin, Amorim cere penalty degeaba, apoi vine rândul CFR-ului. 

Omrani intră într-o combinație rapidă la marginea careului, loc în care îl umilește pe Momcilovic. Atacantul se trezește singur cu Niță, are o mică ezitare și șutează în portar. Mingea sare din Niță în transversală, iar Miriuță înjură în maghiară. Construcția e evitată, mingea pleacă în cazul ambelor echipe din piciorul fundașului central către închizătorul care coboară, apoi balonul e trimis lung pe benzi sau direct pe Alibec sau Omrani. Boldrin trimite o astfel de pasă lungă în față, Larie intervine de parcă nocturna se stinge pe Național Arena, iar Alibec e prins în sprint spre poarta lui Mincă. Atacantul FCSB irosește ocazia pentru că îi fuge iarba de sub ghete fix când se pregătește să schimbe direcția. Tot Alibec îl păcălește imediat din corp pe Lopes, sprintul disperat al fundașului stânga al CFR-ului îl ajută doar să facă un fault la marginea careului. Lovitura liberă e bătută bine de Ovidiu Popescu, mingea ușor deviată se duce în bară. Observă cineva lipsa mijlocașilor de creație?

Păun și Florin Tănase, frați în ratări uriașe

Antrenorul FCSB dă semne că da. Boldrin iese și intră Florin Tănase. Dincolo, Miriuță îl scoate pe Nouvier și îl trimite pe teren pe golgheterul Bud, cu Omrani retras dreapta. Schimbările omoară meciul în primă fază, dispar și fazele de poartă pe care le-am văzut în prima repriză. Intră și Pintilii în locul catastrofalului Muniru, iar Miriuță replică cu Gomelt în locul lui Nascimento. Imediat, Enache nu iese la ofsaid, iar Păun scapă singur cu Niță. Fotbalistul CFR-ului, fără să fie presat, își face mingea prea lung și ratează incredibil. Ulterior, reluările arată că a plecat din ofsaid. Și pentru ca Păun să nu stea prea mult supărat, Florin Tănase se revanșează. Jakolis centrează în fața porții, Mincă e depășit, iar Florin Tănase trage peste poartă din trei metri, una dintre cele mai mari ratări din Liga 1.

Minutele trec și strategiile se schimbă. În minutul 75, CFR își dă seama că un punct nu e deloc rău. Meciul devine tot mai fragmentat, Mincă își aduce aminte că poate prelungi momentele degajărilor. Dar clujenii nu au noroc, Gnohere e în teren și e tot mai activ, Alibec e implicat puternic în lupte cu adversarii, iar Popescu a trecut după pauză de la 777 la Duracell. E final de joc, iar FCSB profită ajutată de faptul că vrea să joace fotbal. În minutul 85, Enache centrează bine de pe dreapta, Gnohere e singur în careu și finalizează impecabil cu latul. Imediat, pe fondul lipsei de reacție a clujenilor, FCSB obține o lovitură liberă lateral stânga pe care Ovidiu Popescu o transformă splendid. Gol care înseamnă victorie, victorie care înseamnă că FCSB este lider provizoriu în Liga 1, până la meciul Viitorul – Dinamo de luni.

 

Publicat: 12 03. 2017, 22:24
Actualizat: 12 03. 2017, 23:25