„Ce dacă a plecat Dică de la Steaua, au venit alți patru”
Cristi Pulhac este de părere că Steaua a rămas puternică, chiar și după plecarea lui Dică. “ Păi dacă nu mai e Dică ce? S-a transferat el și au venit patru”.
Altfel, fundașul a ținut să-i răspundă lui Dănciulescu, după ce acesta a zis că nu a mai primit o centrare bună de la Pulhac, de la meciul cu Lazio: „ Cred că Danciu se plictisește la hotel de-asta spune astfel de lucruri”.
De asemenea, la conferința de presă de azi, Cristi Pulhac și Adrian Ropotan s-au ironizat reciproc. Buni prieteni, cei doi au dat startul înțepăturilor chiar de la început. „ Să vorbească primul Ropo că el crește de la meci la meci, eu cresc doar în înălțime”, a sunat aluzia fundașului la laudele pe care Mircea Rednic i le-a adus prietenului său după meciul cu Bastia.
Mijlocașul nu a rămas dator și a replicat: „ De ce minți mă? Nu vezi ce barbă mare ai și ce păr crescut”.