Ce face Cosmin Contra după plecarea de la Dinamo: „Să-mi treacă durerea din piept” UPDATE | Antrenorul e acum la Săftica. VIDEO! Cu ce mașini au venit jucătorii
Cosmin Contra s-a despărțit de Dinamo, ultima acțiune în calitate de tehnician al roș-albilor fiind antrenamentul de miercuri. Antrenorul a anunțat că va pleca în Spania, acolo unde e stabilită familia sa.
UPDATE ora 10:40 Jucătorii își fac rând pe rând apariția la Săftica. Borja Valle și Juan Camara la bordul unor bolizi de proveniență germană.
UPDATE ora 10:15 Doctorul Liviu Bătineanu e și el la baza de pregătire. Cum a fost convins să se întoarcă la echipă.
UPDATE ora 10:00 – Conform informațiilor ProSport, Cosmin Contra e acum în cantonamentul de la Săftica. I-a anunțat oficial pe jucători că pleacă!
„Guriță” a condus ultima partidă oficială la Dinamo în Cupa României, „câini” câștigând cu 3-0 în fața celor de la Viitorul.
Trupa din „Ștefan cel Mare” va avea vineri, 4 decembrie, de la ora 20:30, prima dispută în Liga 1, cu FC Argeș. E primul meci oficial de la îndepărtarea lui Cosmin Contra. Dinamo e pe locul 14 în clasament, cu 9 puncte.
„Aproape toți au făcut memorii că nu sunt plătiți. Nu știu când pleacă. Nu mi-au spus când vor pleca. Magaye Gueye (n.red. – cel care a cerut să nu joace cu FC Viitorul în Cupă) face antrenament în fiecare zi”, a anunțat Cosmin Contra, la Digi Sport.
Cosmin Contra: „Nu mi-am imaginat niciodată că poate exista așa ceva”
„Trebuie să vină un antrenor, clubul Dinamo nu moare, trebuie să vină cineva. Dar mie mi se pare ireal ca un antrenor să vină în această situație la Dinamo. Poate măcar acum, în ceasul al 12-lea, acest patron va face plata, va veni cu 5.000.000 de euro, cât a promis.
Nu mi-am imaginat niciodată că poate exista așa ceva, că niște persoane care vin din Spania, o țară așa de dezvoltată, să facă așa ceva. Mi-aș dori un miracol, să fi fost de fapt un vis urât aceste trei luni, să vină banii cu nemiluita acum la final, să fie acel proiect pe care l-au promis”, a mai declarat tehnicianul pentru sursa citată.
Cosmin Contra, după despărțirea de Dinamo: „Să-mi treacă durerea asta pe care o am în piept”
„Am dat un master pe cum poți antrena jucători în asemenea situații, cu așa probleme. Vreau să mă liniștesc, să-mi treacă durerea asta pe care o am în piept. Vreau să am câteva zile liniște, voi pleca în Spania la familie”.