„Ce facem acum, ne dăm la o parte!? Putem să-i ajungem”** Stoichiță e gata de 11 etape de foc! Mesajul pentru CFR
Mihai Stoichiță e gata să-și înceapă noul mandat la Steaua cu o victorie în deplasarea de la Târgu Jiu și spune că lupta pentru titlu e departe de a fi încheiată. „Lippi” le transmite jucătorilor săi să nu renunțe nicio clipă la gândul că pot deveni campioni la finalul sezonului și îi anunță pe rivalii de la CFR că avansul din campionat poate fi pierdut.
„Nu e niciun nou început, ne-am intors din nou la Steaua, nu e un început. Normal că luptăm pentru titlu. CFR poate fi ajunsă, ce facem acum, ne dăm la o parte?
Trebuie sa luptăm până la capăt și măcar să încercăm să-i ajungem!„, a declarat Mihai Stoichiță.