Astra a câștigat meciul restanță de la CSM Poli Iași, scor 3-2, iar echipa din Giurgiu este matematic calificată în play-off. Marius Șumudică a ajuns la a șaptea partidă consecutivă câștigată și este mulțumit de evoluția din ultimul timp a echipei. Acum, cu o victorie în ultima etapă a sezonului regulat, Astra poate rămâne pe locul trei astfel că tehnicianul în vârstă de 45 de ani visează din nou la titlu.
Marius Șumudică a declarat că a avut parte de o primire neașteptată la Iași. Suporterii au luat cu asalt autocarul echipei pentru a face fotografii cu jucătorii.
„Cred că avem cea mai bună serie și cea mai bună serie a mea ca antrenor. am și avut noroc la gafa lui grahovac. Dar și noi am greșit, i-am băgat în joc când nici nu ajunseseră la poartă. Cert este că acum conduc un grup puternic, o echipă matură. Fiecare își dorește să termine primul, nu știu dacă putem. Nu suntem nici Barcelona, nici vreo mare echipă, va veni și un eșec. Este incredibil ce am pățit la Iași și eu și jucătorii. Nici nu am putut să-i scot din hotel, toată lumea venea să facă poze cu noi. Te măgulește, am ajuns să fim foarte respectați, chiar adulați în anumite orașe. Asta înseamnă muncă, rezultate, e meritul echipei. Cred că au fost cei mai buni doi ani ai clubului. Am câștigat titlul, Supercupa, am ieșit din grupele europene, acum suntem în play-off. Ne-am atins toate obiectivele, ce să-mi doresc mai mult?”, a declarat Marius Șumudică la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER