Dinamo e aproape să dea lovitura iernii în Liga 1, în condițiile în care Gabi Torje se află în avion și vine la București pentru a pune la punct detaliile revenirii în Ștefan cel Mare, iar Florin Bratu știe ce-l așteaptă pe mijlocaș.
Fostul atacant al lui Dinamo consideră, la fel ca Vasile Miriuță, că lui Torje îi va fi foarte greu să devină titular în cele patru meciuri decisive pentru calificarea în play-off, în principal pentru că nivelul său fizic nu va fi aproape de cel al fotbaliștilor care au tras tare în ultima lună de pregătiri. În play-off, însă, Torje s-ar putea dovedi un ajutor important pentru „câini”: „Dacă Torje ar putea juca din prima etapă ar fi prematur, pentru că nu știm cum e cu pregătirea. E greu și pentru Vasile să îl bage duminică, el antrenează alți jucători de o lună încoace, fotbaliști care au făcut toată pregătirea. Torje trebuie să fie conștient că o etapă-două-trei îi va fi foarte greu să fie titular. Dacă Dinamo va intra în play-off, de atunci putem spune că aportul lui va fi din ce în ce mai mare”, a spus Bratu, la Digi Sport.
Ce a spus Vasile Miriuță despre revenirea lui Torje: „Eu îl respect foarte mult, dar să nu uităm că am lucrat o lună de zile cu niște jucători, am patru meciuri de foc. Torje joacă bandă dreaptă, iar acolo îl am pe Hanca, un jucător care s-a pregătit foarte bine. Decizia e a conducerii, dacă vor să-l aducă pe David. Orice jucător care vine acum, nou, nu are loc. De ce? Pentru că am pregătit aceste patru meciuri cu jucătorii din pregătire, e greu să schimb acum ceva. Indiferent cine ești, nu ai cum să vii și să fii direct titular! Nu ai cum! Dar Torje e bine-venit la Dinamo”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER