Ce lovitură ar fi fost! FCSB ar fi putut avea un antrenor cu nume, după despărțirea de Bogdan Andone: „Am discutat, pusesem totul la punct!” De ce a picat totul
Mihai Stoica (54 de ani) a avut mână liberă din partea lui Gigi Becali să negocieze cu un antrenor, după plecarea lui Bogdan Andone de la FCSB, iar alesul său a fost Devis Mangia (45 de ani), cu care pusese totul la punct. Mutarea a picat, însă, în ultima cliă, din „alte motive”, după cum chiar MM a dezvăluit.
Mangia a impresionat în România prin modul în care a transformat-o pe U Craiova, club cu care a câștigat Cupa României în 2018. Fostul oficial al FCSB a negociat și a pus la punct toate detaliile venirii lui Mangia la FCSB, însă totul a picat în ultima clipă. Devis Mangia era liber de contract, după despărțirea de Craiova, echipă pe care a antrenat-o în perioada 2017-2019.
”Gigi Becali nu face în 2019 altceva decât făcea în 2014. Mai mult de-atât, după ce Bogdan Andone plecase, chiar mi-a dat libertate să discut cu un antrenor cu care mi-aş fi dorit să colaborez. Şi-am discutat, am pus la punct toate detaliile cu Devis Mangia, dar a căzut din alte motive eventuala noastra colaborare”, a declarat Mihai Stoica pentru gsp.ro.
Mihai Stoica a plecat de la FCSB, dar spune că a rămas în relaţii foarte bune cu Gigi Becali şi că discută des cu acesta: ”Eu vorbesc cu Gigi. Am vorbit 55 de minute. Nu s-a întâmplat un scurt circuit între noi şi nu are cum să se întâmple. Vorbim în continuare. Nu am vorbit o perioadă cât eu am fost plecat şi n-am avut nici telefon la mine”, a mai spus Mihai Stoica.