Aflată pe primul loc, Dinamo s-ar putea confrunta în această iarnă cu unele dificultăți, fiindcă mai mulți jucători intră în ultimele șase luni de contract. Dintre aceștia, cel mai important nume este Marius Niculae, golgheterul Ligii I, cu 14 reușite.
Rezultatele lui Dinamo din acest sezon sunt unele remarcabile, dacă ne gândim că lotul „câinilor roșii” este unul puțin numeros, Ciobotariu bazându-se doar pe 16-17 jucători. În aceste condiții, pierderea unor titulari ar fi o grea lovitură pentru echipa din „Ștefan cel Mare”, dar una posibilă, având în vedere că mai mulți jucători dinamoviști, în frunte cu Marius Niculae, vor intra în ianuarie în ultimele șase luni de contract.
Golgheterul Ligii I ar putea astfel semna cu orice echipă, iar ofertele deja au sosit pentru „Săgeată”. Cea mai consistentă vine din China, din partea celor de la Beijing Guoan, care sunt dispuși să-i ofere un salariu de aproximativ un milion de dolari pe an.
Kone a semnat prelungirea În ultimele șase luni de contract vor mai intra Cătălin Munteanu, Liviu Ganea, Dorel Stoica și Bogdan Pătrașcu. Totuși, șefii dinamoviști au reușit să-l convingă de curând pe Djakaridja Kone să-și prelungească înțelegerea scadentă în vară. Africanul a acceptat acest lucru, dar a stipulat o clauză de reziliere de 300.000 de euro.
La capitolul priorități se înscrie și Munteanu, cel mai bun pasator din Liga I, dar „Cap de Zmeu” pare tentat să se mute din vară la Cluj, după ce a fost ofertat de Universitatea, echipă la care mai joacă și alți foști jucători de-ai lui Dinamo: Boștină, Niculescu, Matache și Adrian Cristea.
5 goluri a marcat Marius Niculae din penalty pentru Dinamo, din totalul de 14 ale sale, în acest sezon al Ligii I
2 ani este durata contractului pe care i l-au propus chinezii de la Beijing Guoan lui Niculae
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER