Ce lovitură pentru CFR!** Jucătorul de la care se aștepta explozia în acest sezon are entorsă: „Am adus ghinion la echipă!”
CFR Cluj este în cantonament în Austria și se pregătește de Supercupa României, meciul de deschidere al sezonului. Ultimul amical al ardelenilor a arătăt că echipa campioană are mari probleme în defensivă. Ca și cum aceste probleme cu erau îndeajuns, Sepsi a părăsit terenul în minutul 6, accidentat.
„Din păcate, l-am pierdut pe Sepsi și e un lucru grav pentru noi, era un fundaș stânga pe care ne bazam. Are entorsă”, a explicat Ioan Andone pentru Dolce Sport.
Presedintele CFR-ului, Iuliu Muresan, a completat pentru Dolce Sport: „Nu putea pune piciorul în pământ. Sper să nu fie prea grav și să revină în cel mai scurt timp. Se pare că am adus ghinion la echipă. Am lipsit două săptămâni și am venit la o înfrângere, ceea ce nu-mi place și nu mă bucură”.
Sepsi, 26 de ani, a semnat un contract cu campioana României pe o durată de trei ani.
CFR e aproape să semneze cu Mario Rondon, un atacant venezuelean de la Nacional Funchal, pentru care e gata să plătească un milion de euro, scie ProSport.