Ce lovitură pentru Răzvan!** Un jucător de bază al Rapidului, la un pas să fie suspendat din toate competițiile: „Omul ăsta e nebun”

Vladimir Bozovic, jucătorul muntenegrean al Rapidului, are probleme serioase în această perioadă. Dușan Milojevic, agentul sârb care a intermediat transferul său de la OFK Belgrad la Rapid în 2007, spune că fundașul are să-i achite de atunci un comision de 37.500 de euro, iar dacă n-o va face, va înainta un memoriu la FIFA și UEFA.

„Trebuie să-mi achite de mai bine de trei ani cei 10% din transferul său la Rapid, dar mă tot amână. În maximum o lună va primi interdicție de a juca pentru Rapid și pentru echipa lui națională”, spune agentul. „În Serbia, toată lumea vrea bani. Omul ăsta e cam nebun. Nu mai am treabă cu el de vreo șase ani. Să meargă la FIFA”, a fost răspunsul lui Bozovic.

Publicat: 03 09. 2011, 08:14
Actualizat: 03 09. 2011, 08:15