„Ce mă doare la Steaua”. Miță de la Bere Gratis: „Restul suferă-n tăcere la bere, pe undeva, ca ilegaliștii, neregăsindu-se în emblemă, echipă, patron, staff, combinații, negocieri”

„Țin cu Staua de mic copil, de la 6-7 ani. Am avut microbiști în familie, pe tatăl și pe unchiul meu. Eram copil și mă uitam la televizor, cred că era prin 1989 sau 1990. Îmi aduc aminte de comentator care, la scorul de 1-1, prin minutul 80, a spus despre Balint, care tocmai intrase pe teren, că are obiceiul să marcheze când vine de pe bancă. Balint a marcat, dar s-a terminat 2-2. Aveam senzația ca e Real Madrid vs. Barcelona, mi s-a părut unul dintre cele mai frumoase meciuri”, spune Mihai Georgescu de la Bere Gratis, într-un interviu pentru ProSport, acordat anul trecut.

„Miță” a scris pentru EU SUNT 12, după meciul din Cupă al Stelei cu Baia Mare, un material care sintetizează perfect trăirile suporterului pentru care prezentul Stelei este perceput drept un fiasco total. Steaua se află pe locul al treilea în campionat, cu 27 de puncte după 15 etape.

„Vara viitoare avem întâlnire cu alte culori. Războiul culorilor. Și al stelelor. Oare galbenul e o culoare tare? Sau poate fi pătat?!
Viața e plină de clișee. De ce ar face excepție fotbalul. Și iată că nu face. După ratări mari, după meciuri pierdute, după calificări nevizate pe pașapoarte, auzeam lecția perfect învățată. Ă‚sta este fotbalul. Auzi, „De aia e frumos. Atât puteți băieți!”.

Păi mie, care sunt suporter arhideclarat al Stelei, mi-e dor de DINAMO. Ca de prima iubire, și surpriză, că și lor de mine. Au rămas doar tifossii. Păcat, nu-i merită. Mi-e dor să mai văd cum trece echipa Craiovei prin toate comunele drumului. E cât o fi el, purtată pe brațe până acasă, că au recâștigat orgoliul oltenesc. Mi-e dor să văd Potcoava arhiplină și îmbrăcată în culoarea regală, care duduie la orice pasă de pe vremea când tata era copil (rapidist). Mi-e dor să mi se zică iar că Banatu-i fruncea, fără să vedem clasamentul de jos în sus.

Și ce mă doare cel mai tare: că Ghencea e goală și Arena Națională pestrițată cu pâlcuri de cetățeni la meciurile Stelei, restul suferă-n tăcere la bere, pe undeva, ca ilegaliștii, neregăsindu-se în emblemă, echipă, patron, staff, epoleți, contracte, combinații, negocieri. Toți aceștia de care mie mi-e dor sunt 12. Există, sunt palpabili, cum ar zice mucalitul british „IT”S FUCKING REAL”.
Problema gravă e unde sunt primii 11. Pentru că cine e în galben nu se mai vede nici roș-albastru, alb-roșu, vișiniu, albastru, violet, ci se-ntamplă o minune paleto-coloristica pe care nici Marele Picasso n-o știe.

Vara viitoare avem întâlnire cu alte culori. Războiul culorilor. Și al stelelor. Oare galbenul e o culoare tare? Sau poate fi pătat?! M-am enervat. Am luat telefonul si am sunat la Burleanu, la Gino, la președinti, manageri generali, patroni, la toți care lucrează ca niște oameni de stiință, savanți, la FENOMEN. Am pus pe speaker și am țipat ca o țață mahalagioaică. Nu ăsta este fotbalul. Formula asta anatomico-fizico-chimico-matematică nu mai ține. Încercați la ASE. Noua formulă mondială este pe bani grei, dați nu luați. Invers nu se poate”