Ce nebunie!
CFR Cluj a ratat prilejul de a se apropia la un punct de Dinamo. Joao Pedro a complicat situația „feroviarilor“ în lupta pentru titlu.
Motivați de pasul greșit făcut de Dinamo cu Craiova, campionii erau hotărâți să facă o partidă mare, iar întâlnirea cu Gloria Bistrița era momentul perfect. Mai ales că „vampirii“ lui Ioan Ovidiu Sabău se chinuiseră etapa trecută cu Farul și nu mai înscriseseră un gol în deplasare din noiembrie anul trecut. Numai că planurile clujenilor au fost date peste cap de un adversar convins că orice punct cucerit este crucial pentru evitarea matineului.
Oaspeții au intrat hotărâți pe teren, iar după câteva încercări, Diogo (23) a reluat din foarfecă o centrare venită de pe partea dreaptă, la care Stăncioiu a fost spectator. Numai că Tătărușanu, considerat înlocuitorul lui Zapata la Steaua în sezonul viitor, a arătat că poate gafa la fel ca goalkeeper-ul columbian și a încasat un gol ca în curtea școlii la șutul-centrare al lui Pereira (33).
Clujenii au ratat un penalty la 2-1
Nemulțumit că CFR-ul este ținut în șah de o echipă care se zbate să evite retrogradarea, patronul Arpad Paszkany, însoțit de Iuliu Mureșan, a coborât la pauză în vestiarul clujenilor. Iar mustrarea bossului din Gruia le-a prins bine jucătorilor care s-au trezit imediat și au revenit în avantaj pe tabelă prin Peralta (48), servit ideal de Culio.
Numai că ivorianul Kone (86) și-a bătut joc de coechipieri pe final de meci și a ratat un penalty. Nici Deac n-a fost mai inspirat, irosind o ocazie monumentală. Iar cum în fotbal ratările se răzbună, „vampirii“ au mușcat în ultimele minute prin Joao Pedro, care a adus un punct nesperat bistrițenilor.