Ce număr va purta și cât va câștiga Dorin Rotariu la FC Bruges. Fostul dinamovist a primit un Mercedes E Class

Dorin Rotariu a semnat ieri contractul cu FC Bruges, liderul din Belgia, iar azi a făcut primul antrenament. Suma de transfer este de 2,2 milioane de euro, dar Dinamo va primi doar jumătate, pentru că 50% din drepturile federative ale jucătorului aparțineau lui Poli Timișoara.

SPORTescu informează că Rotariu și-a ales numărul 29, care reprezintă ziua lui de naștere (29 iulie 1995) și că acesta poate ajunge la câștiguri de 400.000 de euro pe an, cu tot cu bonusuri.

De asemenea, fostul dinamovist a primit o mașină Mercedes clasa E și un apartament închiriat. Rotariu ar putea debuta duminică, pe arena din Bruges, împotriva lui Charleroi, locul 4 în campionatul belgian. FC Bruges este pe locul 1, cu numai un punct avans în fața lui Anderlecht, echipa la care joacă alți doi români, Chipciu și Stanciu.

Transferul a fost intermediat de o firmă britanică, Magico Sports, al cărei reprezentant în România este Dragoș Boboc, fost fotbalist la Jiul, FCM Bacău și Farul Constanța.

 

Publicat: 02 02. 2017, 16:21
Actualizat: 02 02. 2017, 17:05