Mijlocașul echipei Politehnica Iași, Dylan Flores, a primit o veste bună. Dacă în Liga I Betano formația antrenată de Flavius Stoican nu reușește să lege nicio victorie, jucătorul de 25 de ani a primit, în premieră, convocarea la echipa națională din Costa Rica.
Site-ul oficial al ieșenilor notează că Dylan Flores a fost chemat la prima reprezentativă pentru meciurile cu Chile (17 noiembrie) și Peru (20 noiembrie).
Mijlocașul Politehnicii a mai evoluat la Naționalele U17, U20 și U23, dar se află la prima convocare la prima reprezentativă.
„Îi urăm mult succes la debut!„, a fost mesajul transmis de moldoveni pentu Flores.
În campionat, în etapa cu numărul 15, Poli Iași joacă în deplasare la Astra Giurgiu, sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 15:00. În clasament, echipa din Moldova ocupă penultimul loc, cu 14 puncte adunate în 14 runde.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER