Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat, luni, că formația Steaua are porțile deschise pentru a se antrena la Centrul de Fotbal de la Mogoșoaia în următorul sezon, dar a precizat că până în acest moment nu a semnat contractul de închiriere a bazei cu oficialii clubului finanțat de Gigi Becali.
„Au existat discuții cu domnul Argăseală (n.r. – președintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală), i-am spus dânsului că unei echipe de nivelul Stelei i-ar sta bine să se antreneze nu la Domnești, ci la Mogoșoaia, unde poate beneficia de o atmosferă la cel mai înalt nivel. Acestea au fost discuțiile, am văzut și declarația domnului Argăseală. În schimb, până azi nu este semnat niciun acord de pregătire. Dar Steaua are porțile deschise pentru a se antrena la Mogoșoaia”, a spus Burleanu.
Contractul de închiriere a terenurilor de antrenament din cadrul bazei sportive din Bulevardul Ghencea dintre gruparea FC Steaua și CSA Steaua a expirat în această vară.
Clubul finanțat de Gigi Becali se află de mai mult timp în conflict cu CSA Steaua București după ce gruparea Armatei a cerut în instanță, în 2011, anularea mărcii înregistrate de echipa din Liga I. Tribunalul București a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menținută de Curtea de Apel București, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.
De la decizia ICCJ, cele două părți au avut mai multe întâlniri pentru a discuta despre condițiile de utilizare a mărcii Steaua, fără a ajunge la un acord concret.
Conducerea MApN a solicitat FC Steaua zece la sută din totalul veniturilor pentru a-i permite să folosească marca, însă reprezentanții grupării patronate de Gigi Becali au refuzat.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER