Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, a fost un car de nervi la partida cu FC Botoșani (2-1) și a reproșat la multe dintre deciziile arbitrilor.
Mai întâi, Sebastian Colțescu i-a acordat cartonașul galben, pentru ca apoi să-l trimită în tribună, în repriza a doua. La acea fază, Dan Petrescu a contestat vehement golul anulat CFR-ului pentru un presupus fault în atac, al lui Ciubotariu. „Nu vă e rușine?”, a fost întrebarea care s-a putut auzi, din partea lui Petrescu, la adresa arbitrilor, după ce a ajuns în tribună.
Urmează ca antrenorul ardelenilor să-și afle suspendarea. Cel mai probabil, Dan Petrescu va primi două etape din suspendare, urmând a fi judecat după articolul 53 din Regulamentul Disciplinar.
„Jucătorii sau oficialii aflaţi pe banca de rezerve care protestează în mod repetat, prin cuvinte sau gesturi, la deciziile arbitrilor vor fi sancţionaţi cu suspendare pentru 2 jocuri în cazul jucătorilor şi antrenorilor şi pentru o lună în cazul oficialilor”, scrie în articolul 53.
Contează însă ce a scris Sebastian Colțescu în raport și felul în care motivează eliminarea lui Dan Petrescu. Dacă centralul consideră că Petrescu l-a jignit, atunci antrenorul ar putea fi judecat după articolul 65, unde suspendarea ar putea fi mai îndelungată. „Suspendare de la 2 la 8 jocuri pentru comportare jignitoare ori ameninţare la adresa acestora”, se specifică în articolul 65.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER