Rapidul este pe primul loc în Liga I, iar George Copos nu contenește cu laudele la adresa lui Hizo. Patronul din Giulești este mândru că tehnicianul a reușit să creeze din ‘grădinița Rapid’ o trupă competitivă. Totuși, ‘Dulăul’ a fost la un pas să fie dat afară de Copos, în cazul în care nu ar fi câștigat în duelul cu Vasluiul. Nicolae Manea e convins că numărul unu de sub Grant l-ar fi concediat pe tehnician în măsura în care Buga și Herea nu ar fi întors rezultatul cu moldoveni.
„Ce să zic despre situația de la Dinamo… și Viorel Hizo a fost la un pas de a fi demis. Dacă nu câștigam cu Vasluiul, sunt sigur că se lua o decizie greșită de a-l scoate pe Viorel Hizo de la echipă. Este bine că a rămas și are continuitate. Important e că reușim să câștigăm. Este adevărat că am întâlnit și niste echipe nou-promovate și le-am invins, dar și Astra e nou-promovată si ne-a învins.
Personal m-am temut de toate aceste meciuri de început, pentru că Rapidul îl stie toata lumea, e în stare să bată Steaua sau Dinamo și în următoarea etapă să piarda cu o echipă mai slab cotată. Cred că dușul rece de la Ploiești, cu Astra, le-a deschis ochii baieților. Ne bucură rezultatele, dar să nu uităm că am avut un joc crucial, cu Vasluiul, când am avut puterea să revenim și să câștigăm. De aici cred că a venit descătușarea jucătorilor.”, a spus oficialul din Giulești la sptFM.
Ioniță, Buga și Iencsi sunt fotbaliștii în jurul cărora a fost creată noua echipă, crede Nae Manea: „Îl avem pe acest Ioniță, care mie îmi place foarte mult și cred că are un mare viitor. Îl avem și pe Iencsi, pe care îl admir pentru cum se pregătește și cum evoluează meci de meci, îi adună pe băieți în jurul său ca nimeni altul. De asemenea, îl avem și pe Buga, despre care se spunea că e un jucator terminat, dar el a demonstrat că nu este așa. Nu punem clasamentul în ramă. Ce, nu a mai fost Rapidul pe primul loc ? E mai greu să ne menținem aici„
Revenind la situația de la Dinamo, oficialul din Giulești spune că Bonetti nu ar fi trebuit jignit de acționari, în măsura în care a reușit o performanță senzațională, întorcând rezultatul cu Slovan.
„Să lăsăm la o parte toate jinirile dintre oamenii din conducerea cluburilor. Chiar așa de mult i-a schimbat sportul ăsta? Eu zic că tebuie să ne respectăm. Legat de situatia de la Dinamo, eu cred că Bonetti trebuie respectat de conducători, pentru că a dus echipa în grupele Europa League. Nu știu câți oameni din fotbal mai credeau că se poate, după 0-3 acasă. I-a ajutat și Dumnezeu, au avut șansă. Cred, însă, că e valabil și in sens invers, adică și el trebuie să își respecte șefii. Dacă dădea Niculescu gol din 11 metri în meciul cu Panathinaikos, nu mai era niciun scandal„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER