Ce salariu i-a propus Steaua lui Nathan Junior. Portughezul a refuzat pe loc. Cum ar putea arăta vicecampioana României în sezonul următor

Steaua i-a oferit lui Nathan Junior un salariu lunar de 10.000 de euro, dar atacantul portughez a refuzat. ProSport a anunțat în exclusivitate tratativele pentru transferul lui Nathan Junior.

ProSport a scris în urmă cu o săptămână că transferul lui Nathan Junior la Steaua a picat, din cauza pretențiilor financiare ale jucătorului: „Nathan Junior nu vrea să vină. A cerut bani mulți, iar Steaua nu a fost de acord să-i satisfacă pretențiile financiare. Cel mai probabil va semna cu o echipă din Portugalia!”, a dezvăluit pentru ProSport un personaj apropiat vicecampioanei.

DigiSport.ro scrie acum despre condițiile financiare pe care echipa patronată de Gigi Becali le-a propus. Este vorba despre un salariu de 10.000 de euro pe lună, o ofertă cu care Nathan n-a fost de acord. Atacantul de 27 de ani era remunerat la Tondela cu 5.000 de euro pe lună, dar acum este de părere că poate obține mai mult, mai ales că se transferă liber de contract. Pe lângă salariu, Nathan dorește și o primă de instalare cât mai consistentă.

Până acum, Steaua a reușit să facă cinci transferuri, însă niciunul dintre ei nu impresionează la prima vedere: Ovidiu Popescu, Dan Popescu (ambii ACS Polit), Golubovic (CSMS Iași), Vlad Achim (FC Voluntari) și Adnan Aganovic (AEL Limassol). Gigi Becali a anunțat că s-a încheiat campania de transferuri pentru Steaua, dar n-a exclus nici varianta aducerii unui atacant.

Cum ar putea arăta Steaua în sezonul care urmează:

Niță – Enache, Tamaș, Varela, Toșca – Pintilii, Achim – Popa, Stanciu, Hamroun – Chipciu
 

Publicat: 24 06. 2016, 18:02
Actualizat: 24 06. 2016, 18:03