Ce se întâmplă cu Denis Alibec. Decizia luată de CFR Cluj în privința sa, după ce a fost exclus din lot | EXCLUSIV
Dan Petrescu n-a pățit niciodată ca un jucător să-i plece de pe banca de rezerve în timpul unui meci, cum a făcut Denis Alibec la partida cu Academica Clinceni. După cum ProSport a anunțat în exclusivitate, jucătorul a încerca să repare situația, spunând că s-a dus la baie, dar nu a convins oficialii CFR-ului cu explicația sa.
Oricum, relația dintre antrenor și jucător era una tensionată. Cunoscut drept un antrenor exigent, Petrescu era nemulțumit de comentariile lui Alibec de la antrenamente și de atitudinea acestuia, spun sursele Prosport.
În acest context, sunt șanse mici ca tehnicianul să uite ce s-a petrecut la partida cu Academica. Dan Petrescu a primit „mână liberă” din partea oficialilor pentru a decide ce sancțiune îi va aplica lui Alibec.
Ce se întâmplă cu Denis Alibec. Decizia luată de CFR Cluj în privința sa, după ce a fost exclus din lot
Vorbim despre o sancțiune financiară pe care fotbalistul o va suporta, conform Regulamentului de Ordine Interioară. Mai mult, jucătorul va rămâne la echipa secundă și nu va reveni în lot înainte de partida cu Chindia Târgoviște, următorul meci al CFR-ului.
Totuși, fotbalistul ar putea fi iertat pentru ultimele 4 partide pe care campioana le va juca în 2021, aici urmând să conteze și faptul că Alibec are unul dintre cele mai mari salarii de la CFR, iar clujenii vor să se folosească de el pe finalul anului.
CFR Cluj, dispusă să renunțe la el Denis Alibec în iarnă
A doua decizie pe care Dan Petrescu trebuie să o ia în privința lui Alibec ține de viitorul său la club. Fotbalistul este împrumutat de Kayserispor până în vară, dar gestul său de indisciplină, cumulat cu atitudinea de care Petrescu este nemulțumit l-ar putea trece pe lista jucătorilor de care clubul să dorească să se despartă. În cazul în care se va găsi o echipă care să dorească să-l împrumute din iarnă, CFR este dispusă să se despartă de atacant, din informațiile Prosport.