Ce se întâmplă cu fotbaliștii care rămân liberi de contract de pe 30 iunie! FRF le dă o veste proastă | EXCLUSIV
Din cauza pandemiei de coronavirus care a lovit România, inclusiv fotbalul românesc, Liga 1, dar și celelalte competiții, au fost serios afectate. Programul meciurilor a fost decalat, iar multor jucători urmează să le expire contractele pe 30 iunie, dată la care, în mod normal, fotbalul nostru ar fi trebuit să fie în vacanță.
Multor fotbaliști le expiră contractele pe 30 iunie, iar FRF a venit cu o soluție în acest caz.
ProSport a aflat din surse demne de încredere că Federația Română de Fotbal a dat o decizie în acest sens, iar la unul dintre puncte se arată că jucătorii care rămân liberi de contract pot semna cu orice echipă, dar n-au voie să joace la formația respectivă în actualul sezon dacă respectivul contract încheiat a fost semnat după 16 martie, adică după ce a intrat perioada de urgență pe teritoriul României.
Neluț Roșu e în această situație disperată!
Unul dintre jucătorii aflați în această situație este Neluț Roșu, cel care și-a încheiat conturile cu Gaz Metan. Acesta poate semna cu ce echipă își dorește în acest moment, dar poate juca pentru respectiva formație abia din sezonul viitor.
Neluț Roșu a comentat pentru ProSport decizia de a nu-și prelungi contractul cu Gaz Metan Mediaș: „Mi-a expirat contractul și nu am mai prelungit cu Gaz Metan. Președintele clubului vorbește una seara și face alta dimineața! Mi-a zis să prelungim, iar dimineața l-a trimis pe antrenor să ma anunțe că nu prelungim. Mă rog, deși sunt suparat pentru această atitudine, vreau să-mi amintesc doar de momentele frumoase trăite la Mediaș. A fost o perioadă frumoasă, am reușit o performanță istorică alături de Edward Iordanescu, calificarea în play-off pentru prima oara în istoria clubului. Cred că săptămâna viitoare veți afla cu cine semnez. Discut cu mai multe echipe și din România și din străinătate”.