Ce se întâmplă cu Mattia Montini, după accidentarea suferită în meciul cu Concordia Chiajna

Mattia Montini (27 de ani), golgheterul lui Dinamo, s-a accidentat în ultima etapă din cadrul sezonului regular, cu Concordia Chiajna, scor 2-1, în urma unui duel mai tare cu Giorgos Koutroubis, apărătorul ilfovneilor. Acesta a fost înlocuit în minutul 26 cu grecul Athanasios Papazoglou.

Potrivit Telekom Sport, atacantul și-a revenit rapid și a participat la antrenamentul de luni condus de Mircea Rednic, astfel că va putea fi pe teren la prima partidă din play-out a „câinilor”, împotriva Dunării Călărași, echipă pe care nu a reușit să o învingă în sezonul regular (1-1 tur, 0-0 retur).

Șapte goluri a marcat atacantul adus de Mircea Rednic în luna noiembrie a anului 2018. Acesta mai are contract cu formația din „Ștefan cel Mare” până în vara anului viitor. AS Roma, Benevento, Feralpisalo, Cittadella, Juve Stabia, Arezzo, Pro Patria, Monopoli, Bari și AS Livorno sunt echipele pe la care a mai trecut golgheterul lui Dinamo.

„E la spital. El a ieșit de pe teren și ne-a spus că nu vede cu un ochi. Asta e fotbalul, chiar îmi pare rău, sper să nu fie nimic grav”, a spus Rednic după meciul cu Chiajna, la Digi Sport.            

 

Publicat: 04 03. 2019, 17:44
Actualizat: 04 03. 2019, 17:45