Accidentarea lui Florin Costea a reprezentat o lovitură grea pentru Adrian Mititelu, care spune că fotbalistul s-ar fi transferat în această vară la o echipă mare din Europa. Patronul Științei spune că nu are emoții în privința evitării retrogradării și că accidentarea starului său l-a suparat doar pentru că acesta a ratat o mutare pe o sumă record. Mititelu a dezvăluit că FC Porto, Benfica și char Liverpool se interesaseră recent de Florin Costea și că transferul acestuia reprezenta doar o chestiune de timp. „Aș fi vrut să-i văd reacția lui Răzvan Lucescu”, spune Mititelu.
„Dacă e să ne luăm după valoarea echipei, chiar și fără Florin Costea, suntem mult peste Rapid. Păi ce valoarea are lotul Rapidului?! Varga și Bălan sunt doi jucători foarte buni, dar nu joacă…
Pe mine lumea mă confundă cu Becali sau Copos. Păi dacă vindeam jucătorii eu acum aveam 10 milioane în plus. Eu nu am vrut să îl vând pe Florin, cu excepția pauzei de iarnă.
Acum vă dezvălui că au venit Porto și Benfica după Florin și urma să se realizeze transferul în vara asta! Vă dau cuvântul de onoare că și Liverpool l-a vrut. A fost urmărit de Rafa Benitez. Cel mai mult mi-aș fi dorit ca el să se transfere în vară la o echipă mare și Răzvan Lucescu să se uite, așa, în dungă! Asta e marea mea durere!
„Becali m-a terorizat, dar nu-l dădeam pe Florin nici pentru 10 milioane!”
Becali m-a terorizat în vară pentru el. Dar i-am zis că nu-l dau nici pentru zece milioane. Era ceva de principiu, cum să dau jucători de valoare la echipele din București. Însemna că am venit degeaba la Craiova„, a declarat Adrian Mititelu la Telesport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER