Dan Petrescu e aproape înțeles cu șefii lui CFR Cluj și a trecut deja la următorul nivel. „Bursucul” a început procesul de formare a unei echipe cu care să atace titlul din Liga 1 și calificarea în grupele Ligii Campionilor, iar primul nume de pe lista sa este Ovidiu Hoban, mijlocașul de 34 de ani de la Hapoel Beer Sheva.
Hoban joacă de trei ani în Israel, a câștigat titlul în ultimele sezoane, dar nu e sigur dacă va continua în tricoul lui Hapoel Beer Sheva. În aceste condiții, CFR-ul, care vrea să formeze cât mai rapid o echipă redutabilă, s-a interesat de serviciile sale, iar mijlocașul central al naționalei a recunoscut că Ardealul este prima opțiune în cazul în care nu-și va continua cariera în Israel: „Am primit o ofertă bună de la CFR Cluj. Dacă plec din Israel, voi juca la CFR”, a spus Hoban, pentru Gazeta Sporturilor.
Cotat la 800.000 de euro, Ovidiu Hoban s-ar putea întoarce, astfel, în Liga 1 la trei ani după ce Petrolul îl vindea la Hapoel Beer Sheva pentru 100.000 de euro. În cele trei sezoane petrecute în Israel, mijlocașul a avut evoluții apreciate, care i-au adus convocări constante la echipa națională, câștigând de două ori titlul în perioada în care a îmbrăcat tricoul lui Hapoel de 106 ori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER