Ce transferă ziua pică noaptea! Dinamo – Transferuri Ratate 1-3
Dinamo nu mai e Dinamo: ieri s-a anulat transferul lui Năstăsie,
cel al lui Cardoso e și el în impas, iar portarul Naumovski nu
poate juca în Europa League!
Transferurile încercate de către Dinamo au intrat într-o zodie
nefastă. Pentru că ieri-dimineață a picat cel al lui Cosmin
Năstăsie, de la FC Argeș, și asta fără prea multe explicații, iar
mai pe seară au urmat și alte vești rele pentru Ando!
Oficial, vina este dată pe „neînțelegerile dintre cluburi”. De
fapt, mijlocașul prezentat săptămâna trecută de „câini” pe site-ul
oficial s-a confesat apropiaților: „Îmi caut altă echipă, așa cred
că este mai bine. Nu m-am simțit dorit”. Și tot ieri, spre seară, a
picat bomba. Transferul brazilianului Cardoso, rezolvat marți
seară, a intrat și el în impas, chiar dacă toate actele au fost
negociate atent, iar schimbul cu Vranjkovic, acceptat de gorjeni.
Motivul? Dinamo se teme că transferul lui Pulhac la Alicante va
cădea și i-a rugat pe olteni, prin vocea lui Constantin Dănilescu,
să mai aștepte, să nu semneze și ei contractul, chiar dacă actele
le-au fost deja trimise prin fax.
l-au luat
pe Curcă
Rezultatul e simplu: Dinamo – transferuri ratate 1-3, marcatori:
portarul Naumovski, respectiv Pulhac, Năstăsie și Cardoso. Numai că
și la Naumovski (21 de ani) e o problemă: el nu poate evolua în
preliminariile Europa League, pentru că a fost folosit deja de
fosta sa echipă, Rabotnicki. Singura veste bună este cumpărarea
definitivă a lui Curcă, de la Farul.