CE URMEAZĂ‚? | Reapar echipele de fotbal ale Armatei și Internelor. CSA Steaua anunță selecții la copii și juniori după ce i-a luat marca lui Becali. CS Dinamo are deja echipe de juniori care se pregătesc în Ștefan cel Mare
CSA Steaua a anunțat prin intermediul contului de Facebook că redeschide centrul de copii și juniori. Clubul Armatei face selecții pentru copiii născuți între 2002 și 2006. Clubul Armatei urmează astfel exemplul celor de la CS Dinamo, clubul Ministerului de Interne, care au reînființat, deja, centrul de copii și juniori, iar echipele se pregătesc deja în baza din Șos. Ștefan cel Mare.
CSA Steaua este decisă să reinființeze secția de fotbal, după ce a reintrat în posesia mărcii Steaua – pe care Gigi Becali a deținut-o până în decembrie 2014. Clubul Sportiv al Armatei a anunțat că face selecții pentru juniorii născuți între anii 2001-2006, inclusiv. Viitoarele echipe de juniori se vor antrena în Complexul Sportiv Steaua, părăsit de asemenea de echipa lui Gigi Becali:
„CSA Steaua București redeschide porțile Centrului de Fotbal pentru copii și juniori
Acțiunea de selecție a copiilor și juniorilor care se vor pregăti în cadrul Centrului de Fotbal va avea loc în perioada 24-30 august 2015 la stadionul Complexului Sportiv Steaua – Ghencea, zilnic, între orele 08.30 – 12.30 și 16.00 – 19.00.
La selecție sunt așteptați, în echipament sportiv, copiii născuți între anii 2001 – 2006 inclusiv. Toți trebuie să prezinte o adeverință medicală prin care se certifică faptul că sunt apți pentru efort fizic, pentru a putea susține probele de efort impuse”, se arată în comunicatul postat de conducerea CSA Steaua pe contul de Facebook al instituției.
Mișcarea prin care Clubul Sportiv al Armatei își deschide secția de fotbal, deocamdată pentru copii și juniori, este una gândită din timp de cei de aici. În mare măsură e meritul juristului Florin Talpan, cel care a insistat să fie folosită marca interzisă echipei lui Becali și pe care CSA a redobândit drept de exclusivitate în urma deciziei din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Practic, micuții fotbaliști din Ghencea vor juca pe piept cu emblema cu care s-a câștigat în 1986 Cupa Campionilor și în 1987 Supercupa Europei. Este o lovitură de imagine care i să dă lui Becali, a cărui siglă FCSB nu e deloc în asentimentul marii majorități a fanilor.
CSA Steaua a depus deja cerere de înregistrare la Asociația Municipală de Fotbal București
Clubul Armatei urmează astfel, pas cu pas, drumul deschis deja de CS Dinamo București. Clubul Ministerului de Interne a reînființat secția de fotbal – copii și juniori, iar echipele se antrenează în baza din Ștefan cel Mare, care a fost părăsită de FC Dinamo. Copiii și juniorii clubului de fotbal s-au mutat pe alte baze, cum ar fi Metaloglobus, iar în baza din centrul Bucureștiului se pregătesc acum prichindeii legitimați la CS Dinamo.
Centrul de Fotbal al Clubului Sportiv Dinamo, grupare a MI comandată de Elisabeta Lipă, este coordonat acum de fosta glorie dinamovistă Ionel Augustin și numără deja 12 grupe de copii și juniori între 6 și 17 ani pregătite de 7 antrenori.