Liga 1 va reveni la viață odată cu ieșirea din starea de urgență. Jucătorii vor putea reîncepe pregătirea, apoi vor intra în cantonamentul cu echipa. Președintele FRF Răzvan Burleanu le dă și o veste excelentă: nu va mai fi nevoie de carantină după cantonament.
Răzvan Burleanu a declarat miercuri, 13 mai, că jucătorii nu vor mai fi nevoiți să stea în carantină după cantonamentul cu echipa. Cu toate acestea, președintele FRF spune că va fi o adevărată „schimbare culturală” în rândul fotbaliștilor și că de atitudinea lor va fi crucială pentru buna desfășurare a sezonului.
„Ne-am asumat obiectivele să începem în 15 mai antrenamentele în grupuri de către 4 jucători, apoi din iunie cu toată echipa.
Am primit garanții că nu va mai fi nevoie de izolare la domiciliu timp de două săptămâni atât timp cât stau într-un cantonament asigurat de club, unde sunt bine izolați.
Am reușit azi să evităm izolarea la domiciliu, care ar fi produs un impact negativ în ce privește pregătirea jucătorilor, dar și starea mentală.
Va fi o schimbare care se va produce într-o echipă de fotbal, în derularea antrenamentelor. Comportamentul jucătorilor va fi crucial. Trebuie să menținem riscul în minime acceptabile”, a declarat Răzvan Burleanu la Digi Sport.
Președintele FRF așteaptă ca perioada de transferuri să fie prelungită. În plus, se va trece, cel mai probabil, la cele cinci schimbări de jucători, anunțate și de FIFA pe perioada acestui an.
„Am propus modificare ferestrei de transferuri din vară. 16 iunie – 7 septembrie e fereastra în momentul de față. Ne așteptăm ca pe termen scurt piața de transferuri să se contracte. Trebuie să putem extinde cât mai mult posibil fereastra de trasferuri, ca să putem realiza transferuri.
Vom implementa și în România regula cu cinci înlocuiri de jucători”, a mai declarat președintele FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER