Ce veste pentru Reghecampf și Universitatea Craiova: fostul jucător de la FCSB e la antrenamente! A fost la celebra Marijana și e vindecat complet! | EXCLUSIV
Ionuț Vînă, mijlocașul central în vârstă de 27 de ani al echipei Universitatea Craiova, a revenit la antrenamente sub comanda lui Laurențiu Reghecampf.
Potrivit surselor ProSport, Ionuț Vînă a revenit la antrenamente, după ce a făcut o vizită în Serbia, la „vraciul” Marijana Kovacevic, după ce a suferit o ruptură musculară.
Deși se estima că Ionuț Vînă nu va mai juca în niciun meci din acest sezon, fotbalistul a revenit mai devreme la antrenamente.
Ce veste pentru Reghecampf și Universitatea Craiova: Ionuț Vînă a revenit la antrenamente
Ionuț Vînă e acum refăcut complet și se antrenează normal alături de coechipierii de la Universitatea Craiova, astfel că l-am putea pe teren la următoarea partidă.
Pentru Universitatea Craiova urmează chiar derby-ul cu CFR Cluj, de pe teren propriu, programat duminică, 10 aprilie, de la ora 20:30, în cadrul etapei a patra din play-off-ul Ligii 1.
Laurențiu Reghecampf cere transferuri la Universitatea Craiova
Recent, Laurențiu Reghecampf a vorbit despre problemele de lot pe care le are la Universitatea Craiova.
„Eu îmi doresc altceva, îmi doresc o echipă agresivă, care să aibă posesie foarte bună şi când câştigă mingea să fie foarte periculoasă. Să avem 4-5 jucători care pleacă în sprint maxim spre poartă. În primul rând ne gândim la ce trebuie să facem pentru ca echipa să fie mult mai puternică. Să avem 20 de jucători care să fie la un nivel înalt, să nu mai avem problemele pe care le-am avut anul trecut, cu jucători accidentaţi, să avem 5-6 juniori pe bancă.
Atunci când te baţi la titlu, aceste lucruri contează foarte mult. Avem nevoie ca jucătorii să mai crească din punct de vedere al experienţei, care să mai treacă prin astfel de meciuri, cu echipe bune”, a spus Laurențiu Reghecampf.