Farul Constanța trece printr-o perioadă nefastă în Liga 1. Echipa lui Gică Hagi are patru înfrângeri îl cele șase etape jucate din play-off și are un golaveraj nefast, doar două goluri marcate și zece primite.
„Regele” se gândește deja la sezonul viitor, dar și la campania de transferuri pe care vrea să o facă pentru a emite pretenții la titlu.
Ion Gheorghe (22 de ani) este primul pe lista lui Gică Hagi, actualul mijlocaș al celor de la FC Voluntari își termină contractul cu ilfovenii, iar acesta și-a anunțat deja plecarea.
Potrivit GSP, echipa de la malul mării se află în discuții avansate cu Ion Gheorghe, mijlocașul care și-a anunțat plecarea de la formația antrenată de Liviu Ciobotariu.
După partida pierdută de către ilfoveni împotriva celor de la FCSB, scor 0-4, mijlocașul în vârstă de 22 de a declarat că nu își va mai prelungi contractul scadent în vară. Din acel moment, fotbalistul crescut de Dinamo nu a mai fost folosit titular de antrenorul Ciobotariu.
Ion Gheorghe a fost titular de bază la FC Voluntari, încă din 2018 când a ajuns transferat de la Dinamo. În acest sezon a bifat 32 de meciuri, reușind să marcheze cinci goluri și să ofere cinci pase decisive.
„În vară îmi expiră contractul. Au fost discuţii cu cei de la Voluntari, n-am ajuns la niciun consens. Contractul meu expiră şi vreau să mulţumesc clubului pentru că m-a lăsat în Liga 1. Îmi doresc să am parte de o nouă provocare, am patru ani aici, simt nevoia de o schimbare, am spus asta şi conducerii.
Nu ştiu dacă are vreo legătură cu faptul că n-am jucat în ultima perioadă, trebuie să întrebaţi conducerea. Eu mi-am făcut treaba la fel ca înainte. Acum că suntem în play-off, poate că antrenorul vrea să-şi contureze lotul pentru următorul sezon. Sincer, mi-aş dori să fac pasul afară. Cu asta încep, mai târziu vom vedea”, a spus Ion Gheorghe la Orange Sport.
1.3 milioane de euro este cota de piață a mijlocașului, potrivit transfermarkt.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER