Chiar dacă nu este cea mai titrată echipă românească în ultimii zece ani, Steaua este considerată cea mai bună formație din țară, în perioada 2001-2011, conform Federației Internationale de Istorie și Statistică a Fotbalului.
Parcursul senzațional din 2006, dar și faptul că a avut trei prezențe consecutive în grupele Ligii Campionilor fac din Steaua cea mai performantă echipă din România pe plan european. Roș-albaștrii ocupă locul 55 în ierarhia IFFHS, care este dominată de echipa lui Pep Guardiola, FC Barcelona.
Următoarea echipă românească în acest clasament este Dinamo, care se află pe poziția a 68-a și de Rapid (locul 83). Inedit la acest clasament este că echipa cu cel mai bun parcurs în Liga Campionilor, Unirea Urziceni, este pe locul 370, chiar dacă acest club nu mai există de un an de zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER