Cea mai bună veste pentru Nicolae Dică. Planic, apt pentru Marele Derby

Nicolae Dică (38 de ani) primește și vești bune înaintea derby-ului cu Dinamo, programat pe 11 noiembrie, la ora 21:00: Bogdan Planic, șeful apărării, ar putea, totuși, să intre pe teren contra echipei lui Mircea Rednic.

Primele informații de după accidentarea suferită în minutul 79 al partidei cu FC Voluntari îl dădeau pe Planic absent din Marele Derby, dar situația pare că s-a schimbat. Conform digisport.ro, sârbul are doar o întindere musculară, ceea ce înseamnă că șansele să intre din primul minut în duelul de pe Arena Națională sunt, în acest moment, foarte mari.

Iar partea bună pentru Nicolae Dică este că se va putea baza și pe celălalt fundaș central de încredere, Mihai Bălașa, care urmează să revină, de asemenea, în derby-ul cu Dinamo.

Pe finalul meciului cu FC Voluntari, Planic s-a accidentat în timp ce încerca să blocheze un șut al lui Alexandru Ciucur. Imediat, s-a întins pe teren și, la câteva minute distanță, Dică a fost nevoit să-l schimbe cu croatul Antonio Jakolis.

Publicat: 31 10. 2018, 15:11
Actualizat: 31 10. 2018, 15:50